Update 3 ore în urmă
Timp de citire: 4 minute
Articol scris de: Cristina Preda
Ștefan este recunoscut ca primul diacon și primul martir al Bisericii creștine, având un rol esențial în organizarea și propovăduirea Evangheliei. Conform creștinortodox.ro, numărul creștinilor creștea rapid după întemeierea Bisericii, iar nevoia de slujiri diverse a condus la alegerea a șapte bărbați plini de înțelepciune și Duh Sfânt, printre care Ștefan a fost primul.
Pe măsură ce comunitățile creștine s-au extins, apostolii au ales șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune” pentru a-i ajuta la slujbe și la menținerea ordinii în cadrul meselor comune. Acești diaconi, printre care se numărau Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae, aveau atribuții mult mai largi decât diaconii de astăzi: predicau, botezau și sprijineau conducerea Bisericii din Ierusalim.
Ștefan se distingea prin cunoștințele profunde de Scriptură și prin puterea cu care propovăduia pe Hristos. El a fost acuzat de saduchei și farisei pentru că ar fi rostit cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu, o acuzație gravă, pedepsită atunci cu moartea.
În fața sinedriului, Ștefan a fost neînfricat și le-a răspuns judecătorilor, fapt ce a înfuriat adunarea până la cererea să fie ucis cu pietre. În ultimele momente, a avut o viziune a lui Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu” pe care a mărturisit-o: „Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.“
Astfel, Sfântul Ștefan a devenit primul creștin martir și un simbol al jertfei în credință. Trupul său a fost ascuns și îngropat cu grijă de Dreptul Gamaliel și fiul său, în apropierea Templului din Ierusalim.
În anul 415, moaștele Sfântului Ștefan au fost găsite neîntinate și au fost aduse în biserica din Sion. Martori oculari au spus că „rănile provocate de pietre străluceau ca stelele cerului”, iar evenimentul a fost însoțit de un cutremur și de glasuri îngerești care vesteau pacea și slavă lui Dumnezeu.
Moștele, cu excepția mâinii drepte, au fost mutate la Constantinopol în timpul împăratului Constantin cel Mare. Mai apoi, mâna Sfântului a fost oferită surorii împăratului Teodosie al II-lea, Pulheria. Ele au fost păstrate în biserica ridicată în cinstea lui Ștefan, consacrând și mai mult locul și amintirea celui dintâi mucenic.
Crăciunul readuce în atenție misterul central al credinței creștine: Dumnezeu devine om și intră în realitatea noastră cotidiană. Nașterea lui Cristos exprimă nu doar un moment istoric, ci o prezență actuală care se manifestă în slăbiciunile și suferințele oamenilor, aducând speranță și pace.
Nașterea Domnului Iisus Hristos, prilej de sărbătoare creștină, marchează coborârea Fiului veșnic al lui Dumnezeu pe pământ pentru a dărui iertarea păcatelor și viața veșnică cerească. Acest moment este însoțit de vestea îngerilor care au anunțat „pace pe pământ” și bunăvoire între oameni, potrivit tradiției biblice și învățăturilor religioase.
Regina Margareta a României a împărtășit recent o evaluare a anului 2025, menționând atât dificultățile cu care s-a confruntat țara, cât și curajul și demnitatea românilor în fața provocărilor. Conform declarațiilor sale, în ciuda problemelor economice și sociale, există o speranță vie și o capacitate de rezistență puternică în comunitățile din România, dar și în diaspora.
Sărbătoarea Nașterii Domnului reprezintă pentru creștini un moment sfânt de preaslăvire și mulțumire aduse lui Dumnezeu, amintind de Întruparea Fiului Său în lume. Biserica subliniază că bucuria Crăciunului trebuie să includă și o meditare profundă asupra iubirii dumnezeiești revelate prin viața și jertfa lui Iisus Hristos, adusă înaintea credincioșilor pentru a oferta mântuirea și viața veșnică.
