Accesibilizarea trecerilor de pietoni din Focșani, o necesitate urgentă
Accesibilizarea trecerilor de pietoni din Focșani, o necesitate urgentă
Grupul DizAbil.Eu îndeamnă comunitatea din Focșani să semneze petiția pentru accesibilizarea trecerilor de pietoni din oraș. După modernizarea recentă a infrastructurii, Focșaniul s-a transformat într-un loc cu numeroase bariere pentru cele 4800 de persoane cu dizabilități fizice care locuiesc în oraș sau în județul Vrancea. Acestea sunt adesea nevoite să vină în reședința de județ pentru a rezolva probleme medicale și administrative sau pentru a face cumpărături.
Persoanele cu mobilitate redusă și părinții cu copii mici în cărucioare întâmpină dificultăți din cauza bordurilor înalte și a trotuarelor necorespunzătoare, care le îngreunează traversarea străzilor. Problema este agravată de accesibilitatea limitată a multor instituții publice și centre comerciale din Focșani pentru utilizatorii de fotolii rulante.
De cinci ani, grupul DizAbil.Eu luptă pentru transformarea orașului într-un loc prietenos pentru persoanele cu dizabilități fizice. După ce a fost realizată Harta Accesibilizării Orașului Focșani, grupul a crezut că visul de a avea un oraș accesibil este aproape de împlinire. Primăria părea deschisă la problemele semnalate și a început să accesibilizeze trecerile de pietoni.
Însă, începând cu anul 2023, orașul a devenit un șantier, iar persoanele cu dizabilități locomotorii au rămas fără acces. Chiar și după finalizarea lucrărilor în anumite cartiere, Focșaniul rămâne inaccesibil, iar autoritățile, deși promit îmbunătățiri, par să se concentreze pe modernizarea orașului fără a lua în considerare nevoile acestor categorii de persoane.
De exemplu, pe strada 1 Decembrie 1918, deși trotuarele au fost renovate și bordurile vopsite, unele treceri pentru pietoni și stațiile de autobuz nu dispun de rampe de acces. O situație similară se observă și la intersecția dintre Bdul Unirii, Bdul Independenței și str. Republicii, dar și în alte zone ale orașului.
Lipsa accesibilizării nu condamnă doar persoanele cu dizabilități locomotorii la izolare în propriile locuințe, ci contribuie și la creșterea dependenței față de membrii familiei, afectând în mod considerabil calitatea vieții acestora.
