Românii din diaspora păstrează interesul pentru investiții în România, arată sondajul RePatriot 2025
Un sondaj recent realizat de RePatriot între românii care trăiesc în afara țării evidențiază un interes constant pentru investiții în România, în ciuda unor dificultăți în relația cu instituțiile statului român. Potrivit studiului care a implicat peste 1.000 de respondenți din mai mult de 20 de țări, diaspora menține un atașament puternic față de țara natală, identificând domeniile cu potențial de creștere și relevanță globală ca principale ținte pentru investiții.