Focar de rabie confirmat în comuna Tulnici, măsuri de urgență adoptate
Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a avut astăzi o ședință extraordinară, condusă de prefectul județului, Liviu Macovei, după ce a fost confirmat un focar de rabie în extravilanul comunei Tulnici. Această situație a apărut în urma descoperirii cadavrului unei vulpi purtătoare a virusului rabic, în zona Fondului de Vânătoare 20 Lepșa.