Guvernul menține calendarul pentru liberalizarea prețului la gazele naturale din aprilie 2026
Guvernul nu are în plan să amâne liberalizarea prețului la gazele naturale, care este prevăzută pentru luna aprilie 2026, iar schema de plafonare va expira pe 31 martie 2026 fără prelungire, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. Potrivit acesteia, modificări ale planului inițial vor fi comunicate dacă acestea vor apărea până la termen.