ITM a verificat firmele care vând articole pirotehnice: Sancțiuni aplicate și drepturi de deținere retrase.
În perioada 6-16 februarie 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat o Campanie Naţională pentru verificarea respectării legilor referitoare la autorizarea angajatorilor care desfășoară activități de fabricare, depozitare, transport și comercializare a articolelor pirotehnice și a contractelor individuale de muncă. Scopul principal al campaniei a fost identificarea și verificarea agenților economici care desfășoară aceste activități, respectiv a prevederilor legale în vigoare, eliminarea neconformităților și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și lucrătorilor cu privire la importanța respectării legilor referitoare la relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă.