Înapoi la știri
Video Panică la Sibiu: Cum a ajuns un urs în curtea unui liceu și ce măsuri au luat autoritățile
27 Jul 2026
2 minute min
Ion Ionescu
Telefoanele au sunat în Sibiu înaintea zorilor. Un urs a intrat în curtea unui liceu din oraș, iar oamenii au primit mesaj de avertizare RO ALERT. Alarma a fost dată în această dimineață, la ora 5:00. Un cetățean a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat că a văzut un urs pe o stradă din municipiul Sibiu, relatează corespondentul Digi24, Anamaria Ianc. Autoritățile au emis de îndată un mesaj RO-ALERT, iar la fața locului au fost direcționate mai multe echipaje ale forțelor de ordine. Potrivit presei locale, animalul a alergat prin grădina unui localnic și a ajuns chiar în curtea unei unități de învățământ, acolo unde a încercat să scape săpând pe sub un gard. Ca să poată ajunge în zona în care era animalul, echipa de intervenție a fost nevoită să demonteze o parte din ușa de acces în școală. La fața locului a fost solicitat un medic veterinar, dar și un pădurar, iar după mai multe încercări, ursul a fost tranchilizat. Echipa prezentă acolo a decis ca animalul să fie relocat în zona Vește. Citește și Ursoaică împuşcată în Braşov, după ce fusese alungată de mai multe ori din zona unui hotel din Poiană