Elena Lasconi, candidatul USR la Președinția României, vorbește despre relația cu Donald Trump
Update cu 4 luni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Elena Lasconi, candidatul USR la Președinția României, vorbește despre relația cu Donald Trump
Candidatul USR la funcția de președinte al României, Elena Lasconi, a discutat recent despre modul în care ar gestiona relația cu președintele american, Donald Trump. Într-un interviu acordat la B1 TV, Lasconi a menționat că ar aborda această relație "cu diplomație, curaj și umor".
"Cu diplomație, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori, pentru că am văzut că la asta percutează. (...) Atunci când ești președinte, nu ești singur și primești tot felul de informații, cine este persoana cu care urmează să te vezi", a declarat Elena Lasconi, notează digi24.ro.
Întrebată dacă l-ar invita pe Donald Trump la București, Lasconi a precizat că acest lucru nu este o prioritate în acest moment. "Nu cred că este o prioritate acum. Cred că prioritatea noastră este să ne apucăm să punem rapid pe picioare industria de apărare din România", a subliniat candidatul.
Lasconi a adăugat că principalele sale vizite vor fi orientate către Uniunea Europeană și că are în vedere întâlniri cu liderii UE, menționând și posibilitatea unei vizite în Marea Britanie.