Recenzia „Mother Mary”: Anne Hathaway și Michaela Coel într-un melodramă pop

Filmul „Mother Mary”, regizat de David Lowery, se prezintă ca o lucrare cu ambiții metafizice, dar se transformă rapid într-o experiență mai degrabă stilizată decât substanțială, dominată de performanțele lui Anne Hathaway și Michaela Coel. Conform hollywoodreporter.com, filmul reunește teme de creație și exorcizare, dar sfârșește prin a fi lipsit de profunzime și captivare.

👉 Contextul artistic și performanțele actoricești

David Lowery, cunoscut pentru proiectele sale variate, îmbină material de studio cu lucrări idiosincratice, iar „Mother Mary” se aliniază în această ultimă categorie. Totuși, deși beneficiind de o estetică puternică, filmul lasă de dorit în ceea ce privește narativul. În centrul poveștii se află interacțiunea dintre o superstară pop, interpretată de Hathaway, și un designer britanic neconvențional, jucat de Coel, care domină pelicula, pentru bine sau rău.

👉 O poveste despre reconectare

Într-o lume a glam-ului și a devotamentului cult, Hathaway strălucește ca un avatar al starurilor pop, însă filmul explorează și relația complicată dintre personajul său și Sam Anselm, designerul care a contribuit la imaginea sa. După o despărțire de zece ani, Mary reapare, cerând ajutorul lui Sam pentru a crea o rochie pentru un spectacol de revenire. Această reîntâlnire descoperă amintirile dureroase și resentimentele care au rămas neexprimate.

Deși dialogul este adesea enigmatic, melodrama gotică suferă de o lipsă de profunzime emoțională, dominată de un stil vizual bogat ce amintește de lucrările lui Tarsem Singh. Chiar dacă muzica originală, inclusiv piesele lui Jack Antonoff și FKA twigs, ridică atmosfera, povestea nu reușește să capteze atenția, rezultând într-o dramă pretențioasă și plictisitoare.

Pe parcursul unei nopți lungi petrecute împreună, mesajele se complică, pe măsură ce atât Sam, cât și Mary se confruntă cu fantomele trecutului, totul fiind ilustrat printr-o paletă vizuală vibrantă. Se vorbește despre puterea creativității și despre legătura profundă dintre artist și public, însă execuția iese în evidență mai mult prin stil decât prin substanță. Chiar dacă designul costumelor de scenă este impresionant, filmul în ansamblu rămâne unul de tip „cool, dar gol”.