Zeci de investiții finalizate sau aflate în derulare în comuna Sihlea, în ultimii ani / Radu Modreanu candidează pentru un nou mandat de primar al comunei Sihlea din partea PNL
Primarul liberal al comunei Sihlea, Radu Modreanu, a reușit în ultimii patru ani să implementeze foarte multe proiecte pentru comunitatea sa. Fost secretar al comunei, Radu Modreanu s-a adaptat repede în postura de edil și, ajutat de echipa de la Primărie, a reușit să pună la punct un mecanism de lucru care s-a dovedit a fi extrem de eficient. De apreciat este faptul că multe dintre proiecte au fost realizate apelându-se la angajații Primăriei comunei Sihlea, la persoane cu obligația desfășurării de muncă în folosul comunității, dar și cu sprijinul multor cetățeni ai comunei Sihlea care au devenit voluntari în misiunea administrației publice locale, aceea de a dezvolta comuna. Bilanțul activității primarului de la Sihlea este efectiv unul de excepție. Cu o astfel de muncă în perioada 2020 – 2024, cu siguranță că primarul Modreanu va fi reales pentru un nou mandat. PROIECTE REALIZATE ÎN PERIOADA OCTOMBRIE 2020 – MAI 2024 – Construire Școală generală cu 6 săli de clasă, comuna Sihlea, sat Sihlea; Sistematizare verticală, amenajare spații recreere, împrejmuire și accese aferente Școlii din satul Sihlea; Construire Școala cu clasele I-VIII, sat Voetin; Reabilitare, modernizare, dotări și împrejmuire Grădinița Voetin; Modernizare drumuri comunale, comuna Sihlea. Au fost asfaltate străzi și amenajate șanțuri betonate pe o lungime de 5920 metri; Centru multifuncțional de asistență comunitară ”Alexandru Sihleanu”; Măsuri integrate de combatere a marginalizării și excluziunii sociale; Reabilitare, modernizare și dotare Cămin Cultural sat Bogza; Amenajări exterioare Cămin Cultural sat Bogza; Construire teren multisport în sat Sihlea; Amenajare Grupuri Sanitare Școala Voetin; Construcția gardului Cimitirului Sihlea din satul Sihlea; Lucrări de întreținere a drumurilor comunale și șanțurilor situate în comuna Sihlea, sat Sihlea (strada Teiului, strada Tinereții, strada Crinului, strada Vâlcele, strada Mărășești, strada Narciselor, strada Salcâmilor, strada Sudului, strada Trandafirilor, strada Rozelor, strada Căpitan Caraiman); Lucrări de întreținere a drumurilor comunale situate în comuna Sihlea, sat Sihlea, strada Elena Grădișteanu, strada Fundătura Liniștii, strada Libertății, strada Muncitorilor; Amenajare punte metalică de trecere peste pârâul Slimnic pentru accesul populației în zona străzii Muncitorilor din satul Sihlea; Construcție gard teren Piață Publică sat Sihlea; Amenajarea terenului de fotbal situat comuna Sihlea, sat Sihlea; Reabilitarea, amenajarea și dotarea clădirii destinate asistenței medicale în satul Căiata, clădire abandonată și lipsită de îngrijire din anul 1990; Realizare iluminat ornamental strada Alexandru Sihleanu, sat Sihlea; Refacere și modernizare trotuar strada Alexandru Sihleanu, sat Sihlea. PROIECTE AFLATE ÎN PREZENT ÎN IMPLEMENTARE Înființare sisteme de apă și canal în satele Căiata, Bogza și Voetin, comuna Sihlea (75 % executat); Înființare sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale în comunele Sihlea, Tâmboești, Obrejița și Slobozia Bradului (în prezent este în execuție proiectul tehnic pentru realizarea investiției); Modernizare infrastructură rutieră în satul Voetin; Modernizare infrastructură rutieră în satul Bogza; Reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii publice – Școala Bogza; Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Sihlea; Achiziția de microbuze nepoluante și stații de încărcare în cadrul parteneriatului UAT Tătăranu – UAT Sihlea – UAT – Gugești; Consolidare seismică, reabilitare, modernizare și eficientizare energetică Școala Gimnazială „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” Sihlea – Corp A; Continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii din satul Căiata; Asfaltare strada Elena Grădișteanu; Asigurarea suportului alimentar pentru elevii din comuna Sihlea printr-un program guvernamental. Lista PNL pentru Consiliul Local al Comunei Sihlea: Modreanu Radu, Coman Valeriu, Bărbosu-Ene Cristina-Daniela, Cocîrlea Cristina, Brădac Nicoleta, Drugescu Dumitru, Capră Alexandru, Radu Florin-Cornel, Trandafir Ion, Leţu Nicoleta-Dorina, Ioniţă Costică, Mistreţu Monica, Buzoiu Ion, Renţea Ion, Anghel Georgian-Viorel, Chioveanu Constantin, Catană Adi-Ionel, Sîrbu Liliana, Matache Gabriel.
După rundele preliminare, cele două formații și-au aflat adversarii din grupele principale, iar detaliile programului au surprins mulți fani din România.
Tabloul competițiilor arată meciuri foarte grele, în mare parte pentru echipele românești, iar suporterii speră la surprize minore în grupele următoare.
În Liga Europa, FCSB va disputa următoarele jocuri, conform informațiilor disponibile. Potrivit vrancea24.ro, programul arată meciuri grele pentru echipele românești din grupă.
România are două echipe calificate în fazele principale ale
.
Un copac s-a rupt în urma unei vijelii și a căzut pe carosabil, acoperind ambele sensuri de mers.
Mașinile care ajung în zonă nu pot trece, iar șoferii sunt nevoiți să se întoarcă.
Traficul rutier este blocat, la această oră, pe drumul județean 205H, între Domnești și Păunești.
Din fericire, copacul nu a lovit pe nimeni.
Potrivit vrancea24.ro, Primăria Păunești va interveni cu un utilaj pentru a elibera drumul.
.
În data de 31 august 2025, în timpul asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică la evenimentul sportiv Vrancea Montana Run, jandarmii vrânceni au observat izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în zona Dealul Morii.
Aceștia au intervenit de urgență pentru limitarea și stingerea incendiului, intervenția rapidă contribuind la prevenirea extinderii focului către zone împădurite și către traseele pe care se desfășura competiția.
Potrivit vrancea24.ro, autoritățile au gestionat rapid situația pentru a
.
La ora 00:48, un apel la 112 a semnalat un incident rutier în parcarea unui supermarket din Focșani. Din primele verificări, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au constatat că patru autoturisme au fost implicate, iar evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. O tânără de 19 ani, aflată la volan, a încercat manevre periculoase, a pierdut controlul direcției și a lovit trei mașini parcate.
Rezultatele testelor cu etilotestul au fost negative.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.