Candidatul PNL, Valentin Resmeriță, vrea să așeze Focșaniul pe harta economică a României: „Cred în puterea și în potențialul orașului Focșani!” În urmă cu mai bine de un secol și jumătate, Focșaniul era unul dintre cele mai importante centre comerciale. Poziția sa, la granița dintre Moldova și Muntenia, care împărțea inclusiv orașiul în două târguri – Focșanii Moldoveni și Focșanii Munteni, a făcut ca economia locală a vremii să fie înfloritoare. Comerțul și schimbul de mărfuri era motorul economiei în ambele târguri, iar micile afaceri erau prospere, după cum spuneau cronicarii vremii. Dincolo de economia de suprafață, era și cea subterană. Sunt binecunoscute tunelurile de sub Focșani, unde se făcea trafic de mărfuri interzise. La distanță de peste un secol și jumătate, comerțul rămâne o ramură de bază a economiei locale. Acesta, dar și serviciile, au luat avânt în principal după 1989, când industria a sucombat în mare parte. Doar confecțiile textile ce s-au dezvoltat, pentru că în rest alte ramuri ale industriei sunt slab reprezentate. În Focșani, după cum arată datele statistice, ponderea este deținută de micro-întreprinderi și de întreprinderile mici şi mijlocii. Marile companii, fie ele naționale, fie multinaționale, nu au fost motivate să vină la Focșani, un oraș mic în comparativ cu alte municipii reședință de județ și prea puțin prietenos cu mediul de afaceri. Investitorii au ocolit Focșaniul și au preferat să meargă la Galați, la Bacău sau la Buzău, unde au pus la punct afaceri mari, de succes, și au creat mii de locuri de muncă. Candidatul PNL la Primăria Focșani, Valentin Resmeriță, poate schimba însă totul. Dezamăgit de involuția Focșaniului, el vrea să-și pună la bătaie experiența acumulată în sistemul privat, ca om care a pus bazele și administrează o afacere de succes, pentru a pune orașul pe harta economică a României. ”Am intrat în politică cu ambiția că se pot face lucruri cu bună-credință. Proiecte care să reziste pentru mai multe generații. Nu cârpeală, așa cum se întâmplă la Focșani de mai bine de 24 de ani. Eu cred în puterea și în potențialul orașului Focșani, de a deveni borna economică a României. Un oraș prosper, dezvoltat, de care să fim mândri cu toții. Eu cred că Focșaniul poate fi la fel de dezvoltat ca Iași, Cluj, Brașov, Sibiu sau Oradea. Dacă ne uităm la trecutul orașului nostru, vom vedea că Focșani a avut momentele sale de glorie și dezvoltare. Cu primari destoinici care au reușit să implementeze proiecte majore, oameni curajoși și cu viziune. Nu erau marțieni, ci de ai noștri”, spune Valentin Resmeriță, candidatul PNL la Primăria Focșani. Viziunea sa este clară: să aducă în sectorul public aceeași performanță pe care a demonstrat-o în sectorul privat, să ofere o direcție strategică de administrare a orașului, astfel încât Focșaniul să poată asigura o viață decentă locuitorilor săi.
După rundele preliminare, cele două formații și-au aflat adversarii din grupele principale, iar detaliile programului au surprins mulți fani din România.
Tabloul competițiilor arată meciuri foarte grele, în mare parte pentru echipele românești, iar suporterii speră la surprize minore în grupele următoare.
În Liga Europa, FCSB va disputa următoarele jocuri, conform informațiilor disponibile. Potrivit vrancea24.ro, programul arată meciuri grele pentru echipele românești din grupă.
România are două echipe calificate în fazele principale ale
.
Un copac s-a rupt în urma unei vijelii și a căzut pe carosabil, acoperind ambele sensuri de mers.
Mașinile care ajung în zonă nu pot trece, iar șoferii sunt nevoiți să se întoarcă.
Traficul rutier este blocat, la această oră, pe drumul județean 205H, între Domnești și Păunești.
Din fericire, copacul nu a lovit pe nimeni.
Potrivit vrancea24.ro, Primăria Păunești va interveni cu un utilaj pentru a elibera drumul.
.
În data de 31 august 2025, în timpul asigurării măsurilor de ordine și siguranță publică la evenimentul sportiv Vrancea Montana Run, jandarmii vrânceni au observat izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în zona Dealul Morii.
Aceștia au intervenit de urgență pentru limitarea și stingerea incendiului, intervenția rapidă contribuind la prevenirea extinderii focului către zone împădurite și către traseele pe care se desfășura competiția.
Potrivit vrancea24.ro, autoritățile au gestionat rapid situația pentru a
.
La ora 00:48, un apel la 112 a semnalat un incident rutier în parcarea unui supermarket din Focșani. Din primele verificări, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au constatat că patru autoturisme au fost implicate, iar evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. O tânără de 19 ani, aflată la volan, a încercat manevre periculoase, a pierdut controlul direcției și a lovit trei mașini parcate.
Rezultatele testelor cu etilotestul au fost negative.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.