Protestatarii au scandat mesaje precum: „La palat e sărbătoare, în cămine foame mare”, „Strig de disperare, fără burse moarte” „Fără burse, fără carte, România merge în spate”. Studenții critică prevederea din Programul de guvernare 2025–2028 care prevede calcularea fondului de burse în funcție de salariul minim net, și nu brut, așa cum este stabilit prin Legea învățământului superior nr. 199/2023. În practică, această modificare ar reduce cuantumul fondului de burse cu aproximativ 40%, de la 370 de lei/student bugetat, la aproximativ 220 de lei. „Solicităm în mod ferm Guvernului și Parlamentului României să renunțe la această măsură și să păstreze formula de calcul actuală, prezentă în legislație. Această măsură va conduce la scăderea fondului de burse alocat universităților și, implicit la reducerea numărului de burse acordate studenților sau la cuantumuri mai mici ale acestora. În ambele cazuri, studenții vor fi puternic afectați de această măsură. ANOSR solicită decidenților eliminarea de urgență din Planul de guvernare a acestei măsuri de austeritate nejustificate și dăunătoare studenților și păstrarea formulei de calcul a fondului de burse.”, transmit reprezentanții ANOSR. Pe lângă Timișoara, proteste similare au avut loc astăzi și în: ANOSR atrage atenția că astfel de măsuri de austeritate sunt periculoase într-un context în care doar 22,5% dintre tinerii români cu vârste între 24 și 35 de ani sunt absolvenți de studii superioare, iar rata abandonului universitar depășește 40%. „Nu din burse strângi averi, stimați politicieni!”, au transmis reprezentanții studenților. Pe aceeași temă: Burse mai puține, cerințe mai multe. Guvernul schimbă regulile pentru elevi și studenți Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser fo
Grupul Schwarz, proprietarul rețelelor de retail Kaufland și Lidl, intenționează să preia pachetul majoritar de acțiuni al companiei Supermarket La Cocoș. Tranzacția va trebui să respecte reglementările antitrust, iar fondatorul ”La Cocoș”, Iulian Nica, va păstra 30% din acțiuni și va rămâne la conducerea companiei. Compania ”La Cocoș” a început în 2014, iar în prezent deține 4 supermarketuri: în Ploiești – 2, București – 1, Brașov – 1. Pentru acest
.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pregătește o serioasă reformă în administrația publică locală, pe fondul goanei după bani și acoperirii deficitului din bugetul național. În acest context, printre cele mai discutate măsuri se numără desființarea funcției de viceprimar în toate unitățile administrativ-teritoriale (primării) cu mai puțin de 1.500 de locuitori, începând, probabil, din 2026 sau, poate, din 2028 (deocamdată măsura rămâne la stadiul de proiect) Ministrul Cseke Attila a
.
La data 25 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 33 și 36 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinerea de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Cercetările efectuate au arătat că, la începutul lunii mai 2025, inculpații au înfiinţat și
.
În fiecare an, la data de 26 iunie, este marcată Ziua Internațională de Luptă Împotriva Abuzului și Traficului Ilicit de Droguri, stabilită de către Adunarea Generală a ONU ca un prilej de conștientizare a efectelor negative cauzate de consumul și traficul de droguri asupra individului și societății. Cu această ocazie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, prin Biroul Siguranța Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.