În perioada 2 – 3 iulie, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Asociația sportivă „Tomiță Lazăr” va organiza la Carp Arena Cărpănoaia 2, în localitatea Nănești, Cupa de pescuit sportiv Tomiță Lazăr, ediția a X-a, în memoria celui care va rămâne pentru totdeauna campionul și eroul nostru. La standurile de pe balta Carp Arena Cărpănoaia 2 se vor alinia peste 40 de pescari profesioniști și amatori, la evenimentul devenit tradiție, în memoria celui care era pasionat de magia naturii, pe care o contempla, adesea, prin pescuit. Tomiță Lazăr şi-a desfăşurat activitatea timp de 29 de ani în slujba semenilor. Un foarte bun sportiv, coleg, tată, soț – eroul nostru a fost premiat an de an la etapele finale ale Campionatelor de Atletism şi Cross ale Ministerului Afacerilor Interne (peste 25 de medalii), fiind o mândrie pentru instituție, pentru familie, dar și pentru semeni. De o modestie rară, impunea respect prin simplitate, iubea profesia pe care a îmbrățișat-o cu trup și suflet, iubea natura, sportul dar mai presus de orice, își iubea semenii.
Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile și vârstele. Vei putea urmări cele mai noi filme de acțiune, comedii spumoase, animații adorabile pentru întreaga familie, dar și drame profunde care te vor emoționa și te vor pune pe gânduri. În plus, pentru iubitorii de cultură și artă, Happy Cinema oferă un calendar special
.
Potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr.3243/2022, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 iulie – 31 august, instanţele de judecată se află în vacanţă judecătorească. În acest interval vor fi soluţionate doar cauzele urgente, astfel cum sunt stabilite şi definite acestea prin diverse acte normative în materie, şi potrivit termenelor transmise părţilor prin citaţiile emise de către instanţe. Pe perioada vacanței judecătoreşti,
.
O delegație oficială a Consiliului Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, se află într-o vizită de lucru strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaționale și tehnologice din Italia. Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă a consulului general Cosmin Dumitrescu. Scopul principal al delegației este construirea unei infrastructuri educaționale moderne în Vrancea, prin Campusul de
.
Ministerul Educației și Cercetării a publicat astăzi, 30 iunie 2025, rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie 2025, pe site-ul dedicathttp://bacalaureat.edu.ro/. Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.