Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat, vineri, în cadrul emisiunii „LIVE” difuzată la Digi24, că România va trebui să facă parteneriate cu Ucraina pentru a fabrica drone, urmând discuții începând de săptămâna viitoare în acest sens. El spune că „dronele sunt un caz foarte specific” în ceea ce privește înzestrarea Armatei Românie deoarece „te trezești că după ce pui un soft, ți-l bruiază cu un aparat care costă 300 de dolari și se duce drona în lac sau în noroi și nu mai faci nimic cu ea, deși ai dat bani mulți”. Oficialul din Guvern a precizat că România are în dotare o dronă Bayraktar și urmează să mai fie livrată încă una. „Astăzi am avut o discuție cu colegii, cu președintele Nicușor Dan despre drone, și cu Mihai Jurcă, șeful cancelariei Guvernului. Războiul cu drone e războiul modern. Ce e foarte interesant este că e genul de armă care se schimbă, dacă vreți, de la lună la lună, că devin mai performante. Ceilalți au mijloace și mai performante să le bruieze, să le încurce. Practic e o bătălie de hardware și software și o testare în timp real, la care ucrainenii au acces, rușii au acces. Noi va trebui să facem parteneriate, dacă vrem să avem un cuvânt de spus pe piața asta, cu ucrainienii, părerea mea. Sunt cumva deschiși să facă diverse parteneriate. Vom intra și în aceste detalii. Săptămâna viitoare vom avea o discuție și vom avea mai multe de aici încolo. Dronele sunt un caz foarte specific. Tancul e tanc și poți să-l folosești mulți ani de zile după ce l-ai făcut. La drone te trezești că după ce pui un soft ți-l bruiază cu un aparat care costă 300 de dolari și se duce drona în lac sau în noroi și nu mai faci nimic cu ea, deși ai dat bani mulți pe ea. Aici e o luptă continuă și cred că pe partea de drone trebuie, ca țară, să ai niște hub-uri de dezvoltare care se uită la partea de hardware și mai ales la partea de software. Dronele au evoluat atât de mult. Vorbim de drone mici și ieftine care sunt roiuri, cum au ucrainenii. Una din ele poate scapă de bruiaj și nimerește unde trebuie. Restul sunt trecute la pierderi. Sunt și unele foarte performante, care costă milioane de euro, care pot sta în aer câte 12-15 ore și strâng multe informații, cară și armament... Watchkeeper-ul sau Bayraktar-ul samd, care costă, ți-o dă jos și pe aia, arde la buzunar. Obiectivul nostru este să fim din nou la această masă a producătorilor de drone. Există producători locali. Există operatori de drone în România, care au testat, testează, există niște echipamente, avem așa ceva. Avem un Bayraktar, trebuie să mai vină unu”, a afirmat Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării. Acesta a precizat, de asemenea, că urmează să fie achiziționată o corvetă din Turcia. „E aprobat în CSAT, o să cerem aprobarea Parlamentului. Facem acum un memorandum, am trimis către Guvern. Este o achiziție de peste 100 de milioane euro, 230 de milioane euro”, a mai precizat oficialul din Guvern. Ministrul Economiei, Bogdan Ivan a anunțat, luna trecută, că România va începe procesul de asamblare a dronelor militare la uzina Carfil Brașov „în cursul acestei veri”. Potrivit demnitarului, protocolul pentru transferul tehnologic a fost deja semnat cu o companie americană, scopul fiind producerea a „circa 3.500 de bucăți anual”
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.