Propunerea sindicaliștilor: bani de la buget pentru partide, doar în anii în care România se încadrează în ținta de deficit
Inapoi

Propunerea sindicaliștilor: bani de la buget pentru partide, doar în anii în care România se încadrează în ținta de deficit

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 7 ore în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Subvenţia de la bugetul de stat pentru partidele politice ar trebui acordată doar în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european, potrivit amendamentelor Blocului Naţional Sindical (BNS) la Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, transmise tuturor partidelor politice.Conform documentului, la articolul I, după alineatul 4 se propune introducerea unui nou alineat, 5, cu următorul cuprins: „Subvenţia de la bugetul de stat acordată partidelor politice, prevăzută de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european”. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media BNS susţine că acordarea subvenţiei de la bugetul de stat partidelor politice trebuie condiţionată de respectarea unor principii de responsabilitate fiscală, mai ales într-un context bugetar tensionat. Subvenţia nu poate fi acordată în mod necondiţionat, indiferent de starea finanţelor publice. Este firesc ca această finanţare să fie permisă numai în anii în care România se încadrează în ţintele de deficit bugetar stabilite la nivel european.„Este responsabilitatea directă a partidelor politice care deţin puterea executivă şi legislativă să se asigure că România respectă angajamentele asumate în materie de deficit şi datorie publică. Premierea, prin alocări bugetare, a celor care se fac responsabili de dezechilibrele bugetare grave ale statului nu este justificată. În actualul context economic şi social, susţinerea financiară a partidelor politice de la bugetul de stat nu mai poate fi justificată, atât timp cât acestea sunt direct implicate în deciziile care au dus la depăşirea sistematică a deficitului bugetar”, precizează BNS. „În condiţiile în care Guvernul adoptă măsuri drastice de austeritate pentru populaţie - îngheţări de salarii şi pensii, majorări de taxe, reduceri de facilităţi sociale - este profund inechitabil şi lipsit de legitimitate să continue finanţarea partidelor din bani publici, care se fac responsabili de starea în care se afla astăzi România. Amendamentul propus introduce un principiu de echitate şi corectitudine: finanţarea partidelor politice să fie permisă doar în măsura în care statul demonstrează o gestiune bugetară prudentă, încadrându-se în ţintele europene de deficit”, se arată în motivaţia propunerii.BNS mai propune, printre altele, ca la articolul I, după alineatul 5 să se introducă un nou alineat, 6, cu următorul cuprins: „Suma forfetară acordată deputaţilor şi senatorilor, prevăzută la art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se reduce cu 50%.” Organizaţia menţionează că, într-un moment în care cetăţenii suportă o povară fiscală crescută, iar cheltuielile publice sunt drastic revizuite, este firesc ca şi instituţiile statului să îşi asume responsabilitatea prin comportament solidaritate bugetară. Suma forfetară acordată parlamentarilor - care nu este supusă unui control riguros şi nu necesită justificare - trebuie să reflecte realităţile economice ale ţării.„Este inadmisibil ca veniturile nejustificate sau necondiţionate ale demnitarilor să rămână intacte, în timp ce se elimină scutiri de la plata CASS pentru pensionari, persoane cu handicap sau veterani, se majorează TVA la produse de bază şi se îngheaţă salariile din sistemul public. Reducerea cu 50% a sumei forfetare nu afectează dreptul parlamentarilor de a-şi desfăşura activitatea, ci introduce un semnal de decenţă şi proporţionalitate în cheltuirea banului public”, arată sindicaliștii. Blocul Național Sindical adaugă faptul că „parlamentarii beneficiază deja de alte drepturi salariale şi logistice, inclusiv indemnizaţie, cazare, transport şi personal angajat la cabinet. Această măsură este cu atât mai justificată cu cât în prezent, cheltuielile totale cu suma forfetară însumează peste 100 milioane lei anual, fără ca sistemul actual să permită un control riguros asupra modului în care banii publici sunt utilizaţi. Într-un stat democratic, încrederea cetăţenilor în instituţiile publice se clădeşte şi prin exemplul personal al celor aleşi”, se mai precizează în motivarea propunerii. Și Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” vrea să depună o serie de amendamente la pachetul de măsuri fiscale anunțate de guvernul Bolojan, care urmează să ajungă la votul parlamentului săptămâna viitoare. Sindicaliștii cer eliminarea finanțării partidelor de la buget, dar și eliminarea rambursării banilor folosiți în campaniile electorale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

20:58

ULTIMA ORĂ Accident în zona Tișița! O motocicletă implicată!

Un nou accident rutier s-a produs duminică seara pe E85, în zona Tișița, accident în care au fost implicate un autoturism Skoda și o motocicletă. Din primele informații conducătorul autoturismului a acroșat motocicleta, în urma impactului aceasta părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în șanț. Deocamdată nu știm dacă au fost victime însă, din ce știm, nu a fost un accident grav. Polițiștii cercetează cauzele producerii incidentului rutier.
Image Description

17:51

Trenurile vor circula cu viteză redusă din cauza caniculei

În contextul avertizărilor de caniculă și disconfort termic accentuat emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR Călători informează publicul că pot apărea întârzieri și dificultăți în circulația trenurilor, generate de condițiile atmosferice extreme specifice sezonului cald. Restricțiile de viteză care se impun din cauza temperaturilor extreme sunt decise de către CFR SA – administratorul infrastructurii feroviare, ele ducând inerent la întârzieri în circulația trenurilor de călători. CFR Călători depune eforturi
Image Description

13:58

Accidentul de la Tișița s-a produs din cauză că pietonul a traversat drumul fără să se asigure

La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 12:08, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2L, în afara localității Tișița. Din primele cercetări a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 19 ani, care ar fi traversat drumul prin spatele unui autoturism staționat,
Image Description

13:22

ULTIMA ORĂ Accident mortal la Tișița! Un copil a fost spulberat de mașină!

UPDATE Potrivit poliției, accidentul rutier s-a produs pe DN 2L, în afara localității Tișița. Din primele cercetări, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani a surprins și accidentat un tânăr în vârstă de 19 ani, care ar fi traversat drumul prin spatele unui autoturism staționat, fără să se asigure. „În urma impactului, pietonul a suferit leziuni grave și a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Focșani”,
Image Description

11:10

RO-ALERT: urs semnalat într-o gospodărie din comuna Vidra

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea a emis duminică dimineață un mesaj RO-ALERT după ce prezența unui urs a fost semnalată într-o gospodărie din satul Tichiriș, comuna Vidra. Locuitorii sunt avertizați să evite zona și să rămână în locuințe. „Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să-l fotografiați sau să-l hrăniți!”, se arată în mesajul de avertizare. Autoritățile subliniază că orice interacțiune cu
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:57

- Iasi - Surprize în „Top 11” companii din Iași după cifra de afaceri. Cine face banii, cine ține ritmul?

Peisajul economic al județului Iași în 2024 este dominat, ca și în anii anteriori, de câteva companii solide din industrii-cheie: auto, IT, farmaceutică, distribuție, construcții și transport. De menționat că în acest top intră doar firmele, nu și grupurile de firme. Grupuri adesea mari, dar formate din mai multe firme, cum ar fi Iulius Grup, Arcadia Medical etc. Cifrele adunate din cele mai performante 11 firme arată o creștere generală
Image Description

02:54

- Iasi - Iată miza tăierilor! 4,5 milioane euro pe lună pentru cele 70.000 de burse ale elevilor din județ. Unul din doi ia bursă socială

Pentru bursele elevilor din județul Iași, doar într-o singură lună din anul școlar 2024-2025 au fost acordate peste 23 de milioane de lei, echivalentul a peste 4,5 milioane de euro. În total, au fost oferite peste 70 de mii de burse, dintre care aproximativ o treime au fost burse de merit și de reziliență, iar mai mult de jumătate au fost burse sociale. În urma discuțiilor din spațiul public cu
Image Description

01:56

- Externe - Video Secretarul Trezoreriei americane: Tarifele se vor „întoarce ca un bumerang” pe 1 august pentru cine nu încheie acorduri cu SUA

Tarifele vor reveni la nivelurile anterioare, pe 1 august, pentru țările care nu au convenit asupra unor noi acorduri comerciale cu Statele Unite, a declarat duminică secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, citat de Politico. Donald Trump a declarat că Washingtonul va trimite scrisori țărilor, în care va indica tarifele la care vor fi supuse importurile în Statele Unite. Bessent a declarat duminică, în cadrul emisiunii „State of the Union” de la
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete