Ucraina a primit confirmarea din partea partenerilor săi privind livrarea a trei sisteme de apărare antirachetă Patriot, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adăugând că sunt în curs discuţii pentru a obţine încă şapte, transmite Reuters. "Am primit oficial confirmarea din Germania pentru două sisteme şi din Norvegia pentru unul. În prezent, lucrăm cu parteneri olandezi", a declarat liderul ucrainean într-o întâlnire cu reprezentanţi ai presei. Ucraina lucrează la finanţarea a zece sisteme de apărare antiaeriană Patriot, după un acord cu Washingtonul care permite ţărilor europene să cumpere arme americane pentru a le furniza Kievului, notează AFP. "Preşedintele Statelor Unite ne va transfera aceste sisteme, ni le va vinde. Sarcina noastră este să găsim finanţare pentru aceste zece sisteme", a declarat Zelenski în timpul unei întâlniri cu jurnaliştii, adăugând că finanţarea pentru trei dintre aceste sisteme de apărare antiaeriană a fost deja asigurată. Preşedintele Donald Trump a anunţat luna aceasta că arme americane în valoare de miliarde de dolari vor fi trimise Ucrainei, inclusiv rachete Patriot, ceea ce a dus la iniţierea unor negocieri pentru a şti care parteneri ar putea contribui la programul de achiziţionare de arme, proces ce va determina sprijinul pe care îl va primi Ucraina. Sistemele Patriot s-au dovedit eficiente în distrugerea rachetelor balistice ruseşti îndreptate asupra oraşelor ucrainene. Pe lângă asigurarea aprovizionării cu echipamente de apărare antiaeriană, Ucraina trebuie să acopere un deficit de finanţare de 40 de miliarde de dolari anul viitor, a spus Zelenski într-o declaraţie publicată de biroul său. El a adăugat că vor fi necesare încă 25 de miliarde de dolari pentru producţia de rachete, drone şi sisteme de război electronic. În acelaşi timp, publicaţia britanică The Telegraph relatează vineri că primul sistem Patriot promis de Trump a ajuns deja în Ucraina tot cu rachete. Conform publicaţiei, sistemul a ajuns în Ucraina la câteva zile după ce Trump a anunţat pachetul de ajutor. Preşedintele Donald Trump a anunţat în 13 iulie un pachet de ajutor de 10 miliarde de dolari pentru Ucraina, iar la câteva zile după acest anunţ, primul dintre sistemele de apărare antiaeriană Patriot promise a ajuns la Kiev, împreună cu un set de rachete, scrie The Telegraph. La sfârşitul acelei săptămâni, datorită unui acord cu Germania, un sistem de rachete antiaeriene Patriot şi alte rachete interceptoare ajunseseră deja în Ucraina, susţine publicaţia britanică. Pentagonul şi Casa Albă au recurs la acest pas pentru a încerca să convingă ţările europene să rişte trimiţând arme Kievului din propriile rezerve în aşteptarea completării acestora de către SUA. Totuşi, pentru unele ţări aceasta este o sarcină dificilă, având în vedere că rachetele lor Patriot nu vor fi înlocuite până la începutul anului viitor, conform ziarului citat.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.