Preşedintele american Donald Trump nu a considerat necesar duminică să extindă armistiţiul tarifar dincolo de termenul limită de 9 iulie, asigurând că preferă, în schimb, să trimită ţărilor o scrisoare care să stabilească direct tarifele pe care acestea vor trebui să le plătească, informează EFE, preluat de Agerpres. „Nu cred că va trebui să o fac. Aş putea, nu este mare lucru, dar ceea ce vreau să fac şi ceea ce voi face la un moment dat, înainte de 9, este să trimit o scrisoare tuturor acestor ţări”, a spus preşedintele SUA într-un interviu în cadrul emisiunii Sunday Morning Futures de la Fox News. Liderul republican a constatat că nu este fezabil să vorbească cu toate ţările. „Sunt 200. Nu se poate vorbi cu toţi. Nu contează câte persoane ai, nu se poate. Vom trimite o scrisoare în care le vom spune «aceasta este ceea ce va trebui să faceţi pentru a cumpăra în Statele Unite», ca în marile depozite”, a spus Trump, subliniind că Washingtonul va stabili tariful şi, în cazul în care nu va fi acceptat, le doreşte „mult noroc”, pentru că acesta va fi sfârşitul acordului. De când a revenit la putere pe 20 ianuarie, Donald Trump a crescut taxe globale pe care apoi le-a suspendat parţial pentru a oferi timp ţărilor să negocieze noi acorduri comerciale. În această perioadă, SUA au încheiat deja acorduri cu China şi Regatul Unit, iar în această săptămână Washingtonul a întrerupt cu efect imediat dialogul cu Canada din cauza impozitelor preconizate să fie aplicate de această ţară serviciilor digitale ale giganţilor tehnologici americani.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.