Tragedia ascunsă a „supraviețuitorilor miraculoși”: Au sfidat moartea, dar nu au fost pregătiți pentru ce i-a așteptat după dezastru
Inapoi

Tragedia ascunsă a „supraviețuitorilor miraculoși”: Au sfidat moartea, dar nu au fost pregătiți pentru ce i-a așteptat după dezastru

Postat pe 20 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 11 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Supraviețuitorii unui dezastru sunt marcați pe viață de experiența dramatică prin care au trecut, chiar și atunci când incidentul în sine a durat doar câteva secunde. Unii dintre ei nu fac față presiunii și povestea lor se încheie cu o nouă tragedie. Alții trec printr-o transformare psihologică și spirituală care depășește limitele sindromului supraviețuitorului. Experiența celor care au trecut prin dezastre precum accidente aviatice, incendii devastatoare sau atacuri ale rechinilor nu doar că ne învață despre miracolul supraviețuirii, dar ne și oferă o nouă perspectivă asupra vieții. Brendan McDonough mergea spre casă cu mașina când a zărit la orizont un fum gros care se ridica spre cerul albastru. A oprit imediat mașina, și-a scos pistolul din torpedo și l-a pus la tâmplă. A început să plângă. Fumul i-a adus aminte de cea mai groaznică zi din viața lui: 30 iunie 2013. Un incendiu de vegetație a copleșit un grup de pompieri de elită care se luptau cu flăcările în Yarnell, Arizona, iar 19 dintre ei au murit. McDonough a fost singurul care a supraviețuit pentru că stătea de veghe ceva mai departe de restul grupului. De la atentatele din 11 septembrie 2001 nu își mai pierduseră viața așa de mulți pompieri într-o singură zi, potrivit CNN. Incidentul l-a transformat peste noapte pe McDonough într-un erou. A susținut discursuri motivaționale, a scris o carte pe baza căreia s-a făcut mai apoi un film la Hollywood, iar străinii se ofereau să îi plătească consumația peste tot unde mergea să mănânce și îi mulțumeau pentru sacrificiile pe care le-a făcut în serviciul comunității. Când oamenii îl întrebau cum se simte, el le spunea mereu același lucru: „Mă simt norocos să fiu în viață. Binecuvântat să fiu aici. Iau lucrurile pas cu pas.” Ceea ce nu le spunea era că își îngropa gândurile negre cu alcool doar ca să se poată urca pe scenă și că acasă se transformase într-un zombi emoțional care era tot mai detașat de propria lui familie. „Mă simțeam norocos că trăiesc, dar muream pe dinăuntru”, a spus McDonough, care nu își putea explica cum el, un fost dependent de heroină care fusese condamnat în trecut pentru furt, a supraviețuit, iar colegii lui, despre care simțea că ar fi meritat mult mai mult să trăiască, au murit. Două lucruri l-au salvat pe McDonough când a vrut să își pună capăt zilelor în mașină pe marginea autostrăzii: gândul că nu le va mai vedea niciodată pe Alison, soția lui, și Michaela, fiica lor, și melodia „Firework” cântată de Katy Perry. Când a văzut cum se ridică fumul pe cer, McDonough a început să audă sunetul infernului de peste 1.000 de grade Celsius care i-a cuprins pe colegii lui pompieri cu un an în urmă, strigătele lor de agonie în timp ce cereau ajutor prin stațiile radio și foșnetul sacilor portocalii în care rămășițele lor au fost învelite și transportate la morgă. Apoi, McDonough a auzit un alt sunet. La radioul din mașină, Katy Perry cânta despre cineva care se simte ca o „risipă de spațiu” și este îngropat „doi metri sub urlete” pe care nimeni nu le poate auzi. Cântăreața îi îndemna să „aprindă lumina” și să reziste. „Dacă ai ști ce-ți rezervă viitorul... după un uragan vine un curcubeu”, cânta ea. McDonough a ascultat. Și-a luat arma de la tâmplă, a aruncat-o pe bancheta din spate și s-a dus acasă. Decizia pe care a luat-o în acea zi a fost, însă, doar începutul drumului pentru recuperare. Știa că nu va putea „aprinde lumina” de unul singur. Găsirea unei comunități l-a salvat și prima dată, când a avut probleme cu drogurile. Activitățile desfășurate împreună cu ceilalți pompieri din grupul Granite Mountain Hotshots fusese ultima lui șansă să se salveze. Primul său mentor a fost liderul grupului de pompieri, Eric Marsh, care a murit în timpul incendiului. Acum, McDonough avea nevoie de noi mentori. Cu timpul, McDonough s-a alăturat mai multor grupuri de consiliere și recuperare unde a găsit oameni care să îl înțeleagă și să îl susțină. Astăzi, el conduce două centre de tratament pentru dependenții de droguri și nu a mai băut alcool de opt ani. Mai mult, lucrează din nou ca pompier. „Simt în continuare durerea, dar m-am împăcat cu durerea pentru că nu mai trebuie să fug de ea”, a povestit McDonough. Să supraviețuiești unui dezastru este o experiență dramatică, dar asta nu este singura provocare ce îi așteaptă pe cei precum McDonough sau Vishwash Kumar Ramesh, singurul supraviețuitor al zborului Air India 171, care s-a prăbușit în iunie imediat după decolare în Ahmedabad, India, incident în care au murit 241 de persoane de la bordul avionului și alte zeci de victime la sol. Citește și: Prăbușirea zborului Air India. Ancheta vizează acțiunile căpitanului, care ar fi oprit alimentarea motoarelor. „Nicio altă explicație” „Acest dar al supraviețuirii este un lucru frumos, dar nu este suficient”, a mai spus McDonough. „Trebuie să ai o echipă în jurul tău. Dar asta funcționează doar dacă apelezi la ajutorul lor.” Ramesh și McDonough s-au alăturat aceluiași club sumbru din care fac parte și Ari Afrizal, un muncitor în construcții care a supraviețuit după tsunamiul din 2004 din Oceanul Indian, agățându-se de o plută timp de două săptămâni și mâncând nuci de cocos pe care le deschidea cu dinții, sau Juliane Koepcke, singura supraviețuitoare a unui accident aviatic din 1971 în care au murit 91 de persoane. După ce avionul cu care zbura a fost lovit de trăsnet, adolescenta a căzut de la o altitudine de peste 3.000 de metri. A mers apoi prin junglă timp de 11 zile înainte să găsească un grup de tăietori de lemne care au salvat-o. Sau Brad Cavanagh, care a supraviețuit după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic în timpul unui uragan în 1982 și a văzut cum prietenii lui sunt mâncați de rechini. Mai este o lecție pe care oamenii ce supraviețuiesc ca prin miracol, precum McDonough, Ramesh, Cavanagh, Afrizal sau Koepcke, ne-o oferă: ei ne ajută să extindem definiția eroismului pentru a include pe oricine a reușit să treacă printr-un eveniment oribil având umanitatea intactă. Pentru orice supraviețuitor, abilitatea de a înfrunta fiecare nouă zi cu recunoștință și curaj, mai ales atunci când s-au întors în locul care le-a provocat atât de multă durere, este un miracol în sine.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

19:19

ULTIMA ORĂ Bărbat din Reghiu în stare foarte gravă la terapie intensivă! El leșinase în timp ce curăța un bazin de vinificație!

În jurul orei 13.00, autoritățile au fost alertate prin 112 pentru a interveni pe raza orașului Odobești, acolo unde două persoane căzuseră într-un așa zis canal. În fapt, era vorba despre doi bărbați care curățau un bazin de vinificație la o societate de producere a vinului. Unuia dintre ei i s-a făcut rău și căzut iar colegul lui a încercat să-l scoată dar i s-a făcut rău, de asemenea, din
Image Description

17:53

Poșta Română lansează un nou serviciu business: „StartPost – Găzduire Sediu Social pentru Firme”

Compania Națională ,,Poșta Română”, liderul pieței de servicii poștale și logistice din țară, lansează StartPost, o inițiativă dedicată mediului de afaceri. Serviciul este disponibil începând cu 1 august 2025 și se înscrie în obiectivele asumate prin Programul de guvernare, respectiv Poșta Română-Ghișeu Universal. StartPost este un serviciu conceput pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor aflate la început de drum, start-up-urilor, freelancerilor și tuturor celor care nu dispun de un sediu propriu.
Image Description

16:27

Sociologul Marius Pieleanu nu va mai preda la SNSPA / Pieleanu este acuzat de abuzuri sexuale

Jurnaliștii de la snoop.ro au publicat o investigație despre abuzurile la care s-ar fi pretat sociologul Marius Pieleanu, cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Articolul face referire al comportamentul lui Marius Pieleanu față de mai multe foste studente. ”Trei femei, printre care și o fostă studentă la SNSPA, povestesc cum Marius Pieleanu le-a sechestrat în biroul său câteva ore, la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor
Image Description

15:26

Poșta Română lansează un nou serviciu business: StartPost – Găzduire Sediu Social pentru Firme

București, 4 august 2025 – Compania Națională ,,Poșta Română”, liderul pieței de servicii poștale și logistice din țară, lansează StartPost, o inițiativă dedicată mediului de afaceri. Serviciul este disponibil începând cu 1 august 2025 și se înscrie în obiectivele asumate prin Programul de guvernare, respectiv Poșta Română-Ghișeu Universal. StartPost este un serviciu conceput pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor aflate la început de drum, start-up-urilor, freelancerilor și tuturor celor care nu
Image Description

15:22

Se fac înscrieri în programul de internship dedicat tinerilor, la Consiliul Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea lansează programul de internship destinat studenților și masteranzilor, prin care oferim tinerilor șansa de a se implica concret în activitatea administrației publice județene. În această prima ediție vor fi selectați șase tineri care vor desfășura activități alături de specialiștii din instituție. Internshipul va fi plătit, participanții urmând să beneficieze de o indemnizație lunară de cel puțin 50% din salariul minim brut pe țară, acordată proporțional cu orele
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:09

- Iasi - Un nou parc și o pădure urbană vor fi amenajate în Iași pe o suprafață de aproape 13.000 de metri pătrați, în zona Sărărie – Țicău – Poligon

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, va amenaja un parc și o pădure urbană pe o suprafață de aproape 13.000 de metri pătrați, în zona Sărărie – Țicău – Poligon. Proiectul vizează crearea unui nou spațiu verde destinat relaxării și îmbunătățirii calității vieții urbane. Potrivit unui comunicat, două parcele mai mici, de 529 mp și 953 mp, situate în
Image Description

03:34

- Iasi - Surprizele de proporții din topul celor mai puternice firme de IT din Iași. Amazon domină, Thagora surprinde, Mambu dă înapoi

Topul celor mai mari 11 firme IT înregistrate în județul Iași, după cifra de afaceri din 2024, conturează o imagine la fel de limpede pe cât e de neliniștitoare. Toate cele 11 companii sunt controlate de acționari străini, iar asta se simte în fiecare decizie: tăieri de personal, profituri care explodează sau pierderi de milioane. În total, aceste firme au rulat afaceri de peste 1,78 miliarde de lei în 2024,
Image Description

03:23

- Iasi - Bursa de la București a închis în creștere ședința de luni

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de luni, iar valoarea tranzacțiilor a fost de 75,24 milioane de lei (14,82 milioane de euro), scrie Agerpres. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,13%, până la valoarea de 20.162,70 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete