Record de participare la parada Pride din Hamburg: „Suntem incredibil de mândri și ne simţim susţinuţi”
Inapoi

Record de participare la parada Pride din Hamburg: „Suntem incredibil de mândri și ne simţim susţinuţi”

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Peste un sfert de milion de oameni au luat parte sâmbătă la parada Pride din Hamburg, organizatorii salutând cea mai mare participare văzută vreodată în oraşul din nordul Germaniei, scrie dpa. „Au fost aproximativ 260.000 de oameni la şi în jurul demonstraţiei”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru dpa. Marşul Zilei Christopher Street (CSD) - termen folosit în Germania cu referire la sărbătorile Pride pentru lesbiene, homosexuali, bisexuali şi transsexuali şi comunitatea queer în sens larg (LGBT+) - a fost organizat de asociaţia Hamburg Pride, iar organizatorii au mărturisit că au fost copleşiţi de prezenţă. „Aceasta a fost cea mai mare demonstraţie CSD din istoria Hamburgului”, a spus pentru dpa purtătorul de cuvânt al asociaţiei Manuel Opitz, citat de Agerpres. „Suntem incredibil de mândri că am putut trimite azi un semnal atât de puternic pentru vizibilitatea queer şi ne simţim susţinuţi de societatea urbană din Hamburg”. Motto-ul acestui an a fost: „Suntem şi rămânem aici. Protejaţi persoanele queer”. A fost cea de-a 45-a demonstraţie CSD din Hamburg, participând inclusiv primarul Peter Tschentscher şi mulţi alţi oficiali ai oraşului. La paradă au defilat peste 60 de care alegorice din partea unor asociaţii, partide, companii şi comunităţi bisericeşti, parcurgând un traseu de 4,3 kilometri. CSD face referire la adresa hotelului Stonewall Inn din cartierul Greenwich Village al New York-ului, unde un protest împotriva discriminării de către poliţie, pe 28 iunie 1969, a dat startul mişcării pentru libertate a homosexualilor, explică dpa.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

18:43

Fotbal: CSM Adjud 1946 a pierdut al treilea amical al verii

CSM Adjud 1946 a jucat astăzi, în deplasare, un nou meci amical, în cadrul pregătirii sezonului 2025-2026 al Ligii 3 de fotbal. Adjudenii au întâlnit pe ACS Unirea Braniștea, meci desfășurat pe un teren impropriu. Antrenorii Adrian Toma, Valentin Stoian și Gabriel Lazăr au rulat tot lotul de jucători avut la dispoziție, în acest moment. În final, gazdele s-au impus cu scorul de 3-1 (2-1). Golul echipei oaspeților a fost
Image Description

17:59

Asociația Grupul Verde: „Tinerii dau voce viitorului verde al Europei”

Asociația Grupul Verde a încheiat cu succes o nouă sesiune a proiectului Climate Voices – Copiii modelează viitorul verde al Europei, desfășurată în perioada 29 iunie – 30 iulie 2025, reunind 23 de tineri dornici să contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la protejarea mediului. Prin acest proiect, Asociația Grupul Verde urmărește să implice copiii și adolescenții în procesele decizionale privind mediul, aliniindu-se direcțiilor strategice ale Pactului Verde European (Green
Image Description

15:37

FOTO Eleva Denissa Lăbunț a participat la un program academic al John Locke Institute

Denissa-Emanuela Lăbunț, elevă a Colegiului Național „Unirea” din Focșani, a participat, cu bursă de merit, la programul internațional John Locke Institute – Foundation Certificate, desfășurat la Oxford, Marea Britanie. Programul aduce împreună tineri din întreaga lume, pasionați de filosofie, economie, politică, drept și alte domenii ale științelor umaniste. Denissa a luat parte la ateliere de gândire critică, dezbateri riguroase și sesiuni de scriere academică, desfășurate într-un mediu universitar de înalt
Image Description

13:40

Cutremur de aproape 4 grade, cu epicentrul în Zona Seismică Vrancea, la 60 de kilometri de Focșani

Sâmbătă (2 august) la prânz, la ora 11:42:23 (ora locală a României), în Zona Seismică Vrancea a fost înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe Scara Richter, la adâncimea de 115,4 kilometri.
Image Description

12:20

Cutremur cu magnitudinea 3.6, in Zona Vrancea

UPDATE INCDFP a revizuit datele seismului: adâncimea 115,4 km, magnitudine 3.7, intensitate I grad pe scara Mercalli
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:57

- Olt - Motociclist din Balș, rănit într-un accident pe Drumul Național 56. Victima, transportată la spital/ FOTO

Un bărbat din Balș a ajuna la spital, aseară, după ce motocicleta pe care o conducea a intrat în coliziune cu un autoturism. Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Național 56, în afara localității Podari din județul Dolj. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj care au stabilit faptul că, între localitățile Podari și Radovan, într-o curbă, a avut loc o coliziune între două autovehicule,
Image Description

00:39

- Olt - Codul Rutier 2025. Regula de circulație ignorată de majoritatea șoferilor. Amenda este de 1.000 de lei

Codul Rutier conține un set de reguli pe care trebuie să le respecte orice participant la trafic, fie că este conducător de vehicul sau pieton. Scopul acestora este de a menține siguranța pe drumurile publice. Codul Rutier conține reguli a căror ignorare poate duce la accidente foarte grave, dar și prevederi mai puțin importante, în aparență, pe care șoferii au impresia că le pot ocoli. În realitate, toate reglementările sunt
Image Description

00:35

- Olt - Încă două societăți comerciale cu participare străină, înmatriculate în Olt

Încă două societăți comerciale cu participare străină au fost înmatriculate în Olt, informează Direcția Regională de Statistică (DRS) Olt. În luna aprilie 2025, în judeţul Olt au fost înmatriculate două societăți comerciale cu participare străină la capitalul social subscris, cu o valoare totală a capitalului social subscris mai mic de 0,5 mii lei.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete