O armată rebelă a pus stăpânire pe un imperiu al metalelor rare la granița Chinei. Noua miză a jocurilor geopolitice dintre Trump și Xi
Inapoi

O armată rebelă a pus stăpânire pe un imperiu al metalelor rare la granița Chinei. Noua miză a jocurilor geopolitice dintre Trump și Xi

Postat pe 24 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Myanmar este a treia cea mai mare sursă de pământuri rare din lume, după China și SUA, iar de curând o armată rebelă care luptă contra juntei militare a pus stăpânire pe aproape toate minele de metale rare din această țară, de unde sunt extrase resurse esențiale pentru producția de mașini electrice, turbine eoliene și unele echipamente militare, potrivit Bloomberg. Rebelii din Myanmar au devenit astfel un actor principal în jocurile geopolitice dintre Statele Unite și China. Pământurile rare sunt elemente metalice cu proprietăți magnetice și conductive excepționale care sunt cruciale pentru zeci de tehnologii moderne. În regiunea Kachin, din nordul Myanmarului, există sute de mine din care sunt extrase aceste metale. La finalul anului trecut, o facțiune numită Armata de Independență din Kachin (KIA) a pornit o ofensivă împotriva forțelor locale aliate cu junta militară – lupte ce fac parte din războiul civil izbucnit în 2021 după lovitura de stat prin care guvernul ales democratic a fost înlăturat de la putere de armată. KIA s-a format în 1961 ca să lupte pentru o mai mare autonomie pentru minoritatea etnică din regiunea Kachin. Acum, gruparea a devenit o forță militară formidabilă cu multă experiență în luptele din zonele montane. Victoria contra soldaților afiliați cu guvernul, care controlau localitățile de la granița cu China din regiunea Kachin, nu a fost una remarcabilă din punct de vedere militar. Economic, însă, a fost una dintre cele mai mari câștiguri obținute de KIA de la înființarea grupării. Resursele de diprosiu și terbiu, în special, pe care Myanmar le deține fac ca această țară să fie „un furnizor critic, de neînlocuit” în lanțul de producție al unor tehnologii de trilioane de dolari, potrivit Adamas Intelligence Inc, o companie de cercetare și consultanță din industria metalelor și mineralelor strategice. Companii chineze care au legături cu furnizori de pământuri rare din Myanmar au pe lista lor de clienți companii precum Ford, Hyundai, Siemens, Tesla, Vestas Wind Systems, Volkswagen și multe altele, potrivit unui raport al Global Witness. Milioane de consumatori vor folosi în curând produse ce nu ar putea funcționa fără mineralele critice extrase din teritorii izolate din Myanmar devastate de război. Cu toate că China extrage de 10 ori mai multe astfel de materii prime decât Myanmar, în cursa globală pentru pământurile rare, chiar și o cantitate modestă le poate oferi guvernelor care le controlează un atu important. Groenlanda, teritoriul danez pe care Trump a spus că vrea să îl obțină pentru resursele sale ascunse sub gheață, nu are nicio mină de pământuri rare activă. Nici Ucraina, cu care SUA au semnat un acord major pentru investiții comune în privința exploatării resurselor naturale, nu are astfel de mine. Regiunea Kachin din Myanmar are sute. În ciuda denumirii lor, pământurile rare nu sunt chiar așa de rare. Elementul cel mai comun dintre ele, ceriu, se găsește în scoarța terestră în cantități la fel de mari precum cuprul sau plumbul. Diferența constă în faptul că pământurile rare nu se găsesc aproape niciodată în formă pură, ci sunt amestecate cu alte minerale în concentrații foarte mici, ceea ce le face greu de exploatat într-un mod profitabil. Acum 20 de ani, China deținea 97% din întreaga cantitate de pământuri rare extrase și procesate la nivel global. În jurul anului 2010, Beijingul a început să impună reglementări de mediu mult mai stricte, ceea ce i-a forțat pe operatorii multelor mine de mici dimensiuni din sud-vestul țării să treacă granița în Myanmar, unde activitățile lor se desfășurau nesupravegheate. Extracția pământurilor rare este o activitate care poluează mediul, însă metoda folosită în Myanmar, în care substanțe toxice sunt pompate în pământ pentru a dizolva mineralele din sol, este încă și mai poluantă și, de aceea, este foarte rar folosită în țări unde legea se aplică mai strict. „Acest tip de minerit este absolut inacceptabil”, a spus Thomas Krummer, directorul unei companii de consultanță din Singapore. „Impactul este ireparabil. Pompezi milioane de litri de [substanțe toxice] în sol. Nu există nicio soluție rapidă pentru asta mai apoi.” Extracția pământurilor rare în nordul regiunii Kachin s-a triplat din 2005 și până în 2020. În același timp, valoarea totală a mineralelor importate de China din Myanmar a explodat, ajungând în 2021 la 812 milioane de dolari. Pentru China, victoria rebelilor din Kachin contra forțelor juntei militare nu a fost privită cu ochi buni. Oficialii chinezi au închis granița și au oprit toate transporturile de alimente și combustibil. Pentru o vreme, importurile de pământuri rare din Myanmar au scăzut cu peste 90%. Apoi, în luna aprilie a acestui an, livrările au fost reluate, ceea ce indică faptul că KIA și China au ajuns la un acord. Oficialii KIA nu erau conștienți de poziția extrem de avantajoasă în care se vor afla, având în vedere vastele rezerve de pământuri rare din Pangwa, o zonă din Myanmar învecinată cu China pe care au cucerit-o de curând, și interesul uriaș arătat de administrația Trump pentru mineralele critice. Aproape peste noapte, gruparea rebelă din Myanmar a devenit un actor principal în „jocurile geopolitice” dintre SUA și China, potrivit unui membru al Guvernului de Unitate Națională care i-a consiliat pe oficialii KIA. Până acum, relația dintre SUA și Myanmar a fost una extrem de rece: Trump le-a interzis în iunie cetățenilor din Myanmar să intre în SUA, cu foarte mici excepții, și a amenințat că va impune tarife de 40% pentru toate exporturile acestei țări în America. Totuși, Guvernul de Unitate Națională face eforturi pentru a obține sprijinul Statelor Unite pentru administrația aflată în exil, oferind la schimb posibilitatea ca firmele din SUA să exploateze într-o bună zi rezervele de metale rare ale Myanmarului. Deocamdată, însă, singura destinație viabilă pentru mineralele extrase în zonele controlate de KIA rămâne China.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

09:47

Revine canicula, astăzi, în mare parte din județ / La munte sunt așteptate vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat atenționările de specialitate. Acestea vizează atât fenomene de caniculă cât și de instabilitate atmosferică. Două atenționări cod galben sunt valabile și pentru județul Vrancea. În primul rând, un cod galben de caniculă va fi valabil astăzi, între orele 12:00 și 21:00. În acest interval, în sud-estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei, precum și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele
Image Description

07:42

Chișinăul elimină influența Gazprom asupra furnizării de gaze din Republica Moldova

Chișinăul mai face un pas către independența energetică și eliminarea definitivă a șantajului energetic al Rusiei asupra Republicii Moldova – din 1 august, compania fiică a Gazprom – Moldovagaz – pierde controlul asupra infrastructurii de asigurare cu gaze a Republicii Moldova, infrastructură care va fi preluată de compania statului „Energocom”. Astfel, Moldovagaz ar urma să rămână doar cu atribuții în domeniul distribuției, adică livrarea gazelor de la punctele de branșament
Image Description

07:02

Aglomerație la ieșirea din țară, între Giurgiu și Ruse / Rute alternative

Autoritățile române anunță că și astăzi se circulă cu greutate pe podul din România și Bulgaria – Giurgiu-Ruse. Traficul rutier se desfășoară în condiții de aglomerație pe sensul de ieșire din țară, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în județul Giurgiu. Cauza este reprezentată de lucrările de reparații efectuate pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei, unde circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, fiind dirijată prin: • semaforizare,
Image Description

06:55

Azi începe sesiunea a doua a examenului de bacalaureat

Absolvenții de liceu care n-au trecut examenul de bacalaureat în sesiunile precedente sau care n-au dat, până acum, acest examen, o pot face începând de astăzi. Cei care s-au înscris la examenul maturității susțin astăzi prima probă orală – evaluarea competențelor lingvistice în limba română – în cadrul sesiunii a doua a bacalaureatului. Probele orale (de competențe) se susțin în această săptămână, iar săptămâna viitoare vor avea loc probele scrise.
Image Description

17:12

ULTIMA ORĂ Polițiști din Vrancea implicați într-un eveniment rutier grav! Unul dintre ei se află în comă, la spital!

Din informațiile noastre, în noaptea de sâmbătă spre duminică (2 – 3 august), trei tineri, toți polițiști ai IPJ Vrancea, au ieșit în oraș, ca băieții, în timpul liber. Până aici nimic grav. Problema a fost că, după ce s-au distrat, unul dintre ei s-a urcat la volan în timp ce colegii lui se aflau pe capotă și a pornit mașina, rulând cu viteză pe carosabil. La un moment dat,
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:15

- Cluj - Incident grav pe un drum de țară din Cluj: Un șofer s-a trezit cu un „călăreț” pe banda lui, iar calul a scăpat cu totul de sub control VIDEO

În timp ce mergea liniștit, bărbatul s-a trezit cu un obstacol neașteptat în față: un bărbat călare pe un cal, apărut brusc chiar pe banda lui de mers. Surprins de apariție, dar păstrând calmul, șoferul a încetinit și a încercat să depășească în siguranță animalul. Însă în momentul în care mașina s-a apropiat, calul s-a speriat și a început să se agite. Comportamentul animalului s-a schimbat brusc, iar în doar
Image Description

10:13

- Galati - Grădini miraculoase - un alt fel de peisaj. Vernisaj la Muzeul de Artă Vizuală Scris de Anca Spânu Luni, 04 August 2025 10:00

Grădina este spațiu real sau metaforic, univers vegetal luxuriant sau metafizic de inspirație artistică, pretext pentru arhitecturarea universului prim al genezei, sau spațiu intim în care firul ierbii permite viața, scrie Liliana Tofan. Selecția expune pe simeze nume relevante ale artei contemporane românești și este extrasă de această dată din colecția de pictură a Muzeului de Artă Vizuală. Emilia Dumitrescu, artistă brăileană de mare sensibilitate, semnează în expunere patru pânze
Image Description

10:12

- Buzau - Ce plante medicinale sprijină digestia?

Un sistem digestiv sănătos este esențial pentru absorbția corectă a nutrienților și pentru menținerea stării generale de bine. Plantele medicinale pot susține procesele digestive prin stimularea secreției de enzime, reducerea inflamației și echilibrarea florei intestinale. Utilizate de secole în fitoterapie, acestea oferă o soluție naturală și eficientă pentru problemele digestive ușoare. Menta este una dintre cele mai cunoscute plante cu efect carminativ, ajutând la reducerea balonării și a disconfortului abdominal.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete