Noi atacuri în Gaza, la scurt timp după ce Hamas a anunțat că vrea să discute o încetare a focului. Angajați umanitari ai SUA, răniți
Inapoi

Noi atacuri în Gaza, la scurt timp după ce Hamas a anunțat că vrea să discute o încetare a focului. Angajați umanitari ai SUA, răniți

Postat pe 05 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Externe
Israelul a continuat să lanseze noi lovituri aeriene în Fâșia Gaza, la câteva ore după ce Hamas a declarat că este gata să înceapă „imediat” discuțiile privind o propunere, mediată de SUA, pentru o încetare a focului timp de 60 de zile. Anunțul organizației militante islamiste a sporit speranțele că un acord ar putea fi încheiat în câteva zile pentru a pune capăt războiului din Fâșia Gaza, care durează de aproape doi ani, anunță The Guardian. Între timp, Fundația umanitară din Gaza a declarat, sâmbătă, că doi lucrători umanitari americani au suferit răni, care nu le pun viața în pericol, într-un atac cu grenadă asupra unui centru de distribuție a alimentelor din enclava palestiniană, conform Reuters. Ziua de sâmbătă a fost relativ „mai calmă” după zile de bombardamente intense, au declarat oficiali umanitari și locuitori din Gaza, deși 24 de palestinieni au fost uciși, inclusiv 10 persoane care căutau ajutor umanitar, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, controlat de Hamas. Raidurile aeriene au lovit corturi în zona de coastă Mawasi, din sudul Fâșiei Gaza, omorând șapte persoane, inclusiv un medic palestinian și pe cei trei copii ai săi, potrivit medicilor de la un spital din apropiere. Alte patru persoane au fost ucise în orașul Bani Suheila, iar trei persoane au fost ucise în trei lovituri diferite în orașul Khan Younis. Forțele de apărare ale Israelului (IDF) nu au făcut niciun comentariu imediat cu privire la atacuri, arată The Guardian. Cabinetul de securitate al Israelului urma să se reunească sâmbătă seara, dar oficialii de la Ierusalim au declarat că nu există „nicio garanție” că miniștrii vor lua o decizie cu privire la răspunsul Hamas la acordul de încetare a focului. Separat, doi angajați americani ai Fundației umanitare din Gaza (GHF) au fost răniți în sudul Fâșiei Gaza după ce atacatori necunoscuți au aruncat cu grenade asupra lor, într-un centru de distribuție a alimentelor, a declarat organizația. GHF, o organizație privată, sprijinită de SUA, care a început să distribuie pachete cu alimente în Fâșia Gaza, luna trecută, a fost implicată în controverse, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, afirmând că este „în mod inerent nesigură” și că „ucide oameni”. GHF neagă acest lucru, afirmând că a livrat zeci de milioane de mese în „siguranță”. Sute de palestinieni au fost uciși în ultimele săptămâni prin împușcături sau bombardamente ale IDF în timp ce se deplasau la locațiile GHF sau se adunau în mulțimi mari pentru a primi ajutoare din convoaiele aduse în Fâșia Gaza de către ONU, adesea oprite și jefuite. Lucrătorii umanitari din enclava palestiniană au cerut din nou încetarea imediată a ostilităților, afirmând că stocurile de combustibil pentru organizațiile non-guvernamentale sunt pe punctul de a se epuiza, ceea ce ar duce la „prăbușirea completă” a operațiunilor umanitare, a unei mari părți a sistemului de sănătate și a comunicațiilor pe întreg teritoriul. Alimentarea cu energie electrică în Fâșia Gaza se bazează în principal pe cantități mari de motorină pentru generatoare. Israelul a impus o blocadă strictă, de 11 săptămâni, asupra Fâșiei Gaza, după ce cea mai recentă încetare a focului a eșuat, în martie - blocadă care a fost ridicată doar parțial pentru a permite intrarea pe teritoriu a unei cantități mici de ajutoare alimentare și medicamente. Nu a fost permisă intrarea combustibilului, iar proviziile care încă mai există în Gaza se află adesea în zone controlate de Israel sau în zone de luptă, fiind astfel inaccesibile. Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului, se va deplasa duminică la Washington pentru a discuta cu președintele SUA, Donald Trump, care a declarat într-o serie de mesaje pe rețelele de socializare că dorește ca războiul din Gaza să înceteze.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

21:38

FOTO Mașină mistuită de flăcări aproape de Jorăști

Două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit miercuri seara pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins un autoturism. Mașina se deplasa pe DJ 205 P, în apropierea localității Jorăști.
Image Description

20:32

ULTIMA ORĂ Accident la Homocea! O adolescentă de 15 ani a fost transportată la spital!

Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 19.15, pe raza comunei Homocea, fiind implicat un singur autoturism în care se aflau două persoane. Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță, la fața locului au fost identificate două victime: o adolescentă de 15 ani, rănită, care a fost transportată la spital și o a doua persoană, cu leziuni minore, care a fost preluată de o ambulanță SMURD.
Image Description

20:17

Ministrul Sănătății: Medicii care nu respectă programul ar putea fi dați afară

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, le cere medicilor care lucrează atât în sistemul public cât și în cel privat să respecte programul de lucru din unitățile spitalicești publice. În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Sănătății a declarat că sunt medici care nu-și respectă orele de lucru din spitalele publice și pleacă la unitățile private înainte de finalizarea programului de lucru. ”De când am preluat mandatul, am ieșit public și am
Image Description

19:26

Programul Rabla pentru persoane fizice se relansează. Ce buget este prevăzut

Autoritățile de la București au analizat și revizuit programul care-i încurajează pe români să renunțe la mașinile vechi, ministrul Mediului anunțând oficial, că programul Rabla pentru persoane fizice va fi relansat. ”Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Asta pentru că înțelegem cu toții ce investiții au fost făcute, că oamenii au dat deja avans și noi trebuie
Image Description

18:07

ULTIMA ORĂ Mașină răsturnată spre Bolotești! O tânără a ajuns la spital!

Din primele informații, accidentul s-a produs în jurul orei 16.30, pe DN 2D între Focșani și Bolotești. Potrivit poliției, un autoturism s-a răsturnat după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens. O tânără de 21 de ani a fost rănită și transportată la spital de un echipaj SMURD. Traficul pe direcția Bolotești – Focșani este blocat temporar. Polițiștii sunt la fața locului pentru cercetări.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete