Donald Trump își redefineste abordarea față de războiul din Ucraina, şi i-a dat un ultimatum de 50 de zile lui Vladimir Putin. Washingtonul arată forţă diplomatică, menţine un echilibru delicat între susținerea Kievului și evitarea destabilizării Rusiei. Discutăm despre implicările acestei noi situaţii alături de Antonia Colibăşanu, analist principal la Geopolitical Futures. Cristina Cileacu: Antonia Colibășanu, analist geopolitic principal la Geopolitical Futures, dar și conferențiar la SNSPA, bine ați venit la Pașaport diplomatic. Antonia Colibășanu: Bine v-am găsit! Mulțumesc mult pentru invitație! Cristina Cileacu: Discutăm despre actualitatea în care trăim. Donald Trump pare să pivoteze, cum se spune acum, înspre Ucraina și a dat și un termen de 50 de zile lui Vladimir Putin, ca să oprească războiul. Cum să interpretăm aceste fapte? Antonia Colibășanu: Sunt câteva elemente care merită menționate aici. Statele Unite trebuie să se asigure că Rusia rămâne în stabilitate. Acest lucru este parte din interesul Statelor Unite pentru Europa. Și atunci, neștiind ce se va întâmpla în cazul în care Rusia pierde războiul, lucru care se poate întâmpla dacă Statele Unite susține Ucraina, există această precauție care vine dinspre Washington în negocierile cu Rusia. În al doilea rând, există presiunea internă în Statele Unite, pe președintele Donald Trump, care nu poate să ignore faptul că trebuie totuși să acționeze în sprijinul Ucrainei. Și atunci, de fiecare dată când se întâmplă inflexiuni în negocieri, vedem acest paso doble într-un fel, în care Donald Trump spune că susține Ucraina, mai face câteva gesturi de susținere, iar în același timp pune presiune pe Rusia, neștiind exact care este repercusiunea presiunii respective și cumva sperând că va merge. Acum, în contextul verii 2025, probabil că vom mai avea câteva luni de trenare. În mod normal, presiunile economice interne la nivelul Rusiei îl vor face pe Vladimir Putin să negocieze mai mult cu Statele Unite. Sigur, vorbim și de reziliența tradițională istorică pe care o are poporul rus și aici avem semnul de întrebare până când? Care cred că este un semn de întrebare și pentru administrația americană, în momentul de față. Cristina Cileacu: Printre cele anunțate de Donald Trump recent ar fi și un pachet de sancțiuni uriașe sau foarte mari, cuvinte care sunt preferate președintelui american, dar pe care încă nu le-a pus în practică. Vorbim despre sancțiuni secundare, adică vrea să sancționeze țările care încă mai fac comerț cu Federația Rusă și în principal vorbim despre China, India, Brazilia, deci țări BRICS. Ce ar însemna acest lucru la nivel global, dacă aceste sancțiuni vor fi impuse vreodată? Antonia Colibășanu: Va însemna o destructurare rapidă a sistemului economic global pe care îl avem în momentul de față. Noi suntem într-o într-un proces de destructurare a economiei globale, dar acest lucru se face treptat în momentul de față și oarecum natural. A pornit un pic mai accelerat din 2020, perioada pandemiei și sigur s-a accelerat cu războiul provocat de Rusia în Ucraina. Însă, în momentul de față nu avem o presiune foarte mare de restructurare a sistemului. În momentul în care ar exista un astfel de pachet de sancțiuni, vorbim despre o destructurare accelerată, rapidă, cu impact imediat pe China și pe India, în special pe China și în special, referindu-ne la relația pe care China o are cu Statele Unite și relația pe care o are cu Uniunea Europeană, relațiile comerciale în speță. Și atunci lucrul ăsta va pune presiune și pe noi. De aceea și ezitarea și probabil și recalcularea acestui pachet de sancțiuni. Cristina Cileacu: Dacă vorbim despre relațiile economice pe care Uniunea Europeană le are cu China, chiar pe 24 iulie începe summitul UE-China, de data aceasta la Beijing. Este o problemă constantă pe care Uniunea Europeană, și nu doar Uniunea Europeană, o are cu China, pentru că, chinezii au restricționat exporturile de pământuri rare. Asta afectează producția de tehnologie de pe teritoriul european. Ce fel de evoluție să vedem în cazul UE? Va urma linia impusă de SUA sau o să prefere să-și negocieze singură noi condiții de lucru cu China? Antonia Colibășanu: Este o problemă interesantă, care cred că se negociază în momentul de față și la nivelul Uniunii Europene, pentru statele care sunt cel mai mult afectate de restricțiile pe care China le impune pe mineralele rare, dar și cu statele care sunt foarte afectate de tot ceea ce ar putea însemna impunerea unor taxe vamale dinspre Statele Unite pe Uniunea Europeană. Din nou, avem de-a face cu acel proces de destructurare și de renegociere, în cazul Uniunii Europene, a unei noi relații comerciale și economice cu Statele Unite, relație care se dorește a fi strategică. În speță, se dorește a fi strategică pentru creșterea autonomiei strategice, în special pe zona industrială de valoare adăugată de top, adică de la digitalizare în sus și lucrul acesta pune presiune pe tot lanțul de producție. Adică, multidimensional înseamnă inclusiv negocierile Statele Unite-China în momentul de față. Acum, evenimentul summitului este oarecum sub semnul întrebării al tuturor acestor aspecte. Să nu uităm că si Xi Jinping nu a fost nici la summitul BRICS, deci cumva China semnalează o oarecare îngrijorare și încearcă să vină în sprijinul negocierilor multilaterale, pentru că asta este modelul chinez. Dar în același timp înțelege care sunt presiunile venite dinspre Statele Unite, presiuni care merg spre ea și spre Uniunea Europeană, care pune presiuni, la rândul ei, pe China. Cumva, abordarea Uniunii Europene, chiar dacă merge pe cont propriu, cum ați spus, trebuie să aibă dimensiunea a ceea ce înseamnă influența americană pe tot ce înseamnă arealul industrial și tot ceea ce ne propunem pe mai departe la nivel strategic, inclusiv pe dimensiunea de apărare. Cristina Cileacu: Deci, varianta în care, să spunem Uniunea Europeană ar spune alegem să facem un anume tip de contract cu China în această privință, fără să includă SUA, nu este de luat în calcul? Antonia Colibășanu: Este inclusă la notele de subsol, oricum. Adică chiar dacă se va anunța politic acest lucru, nota de subsol va conține elemente care se referă la relația comercială a Uniunii Europene cu Statele Unite, pentru că, până la urmă, chiar dacă vorbim de destructurarea economiei globale, noi trăim într-un fenomen al globalizării. Nu putem să ne decupăm complet de parteneri, ci trebuie să găsim modalități de a face profit împreună cu partenerii și cumva faci alegeri. Așa că nota de subsol e importantă. Cristina Cileacu: Și dacă vorbim de această destructurare, ce să înțeleagă telespectatorii? Pentru că da, cum spuneați, trăim în era globalizării. Noi toți suntem dependenți de diverși alții, fie că ne place sau nu politica lor, fie că ne place sau nu cum se raportează la drepturile omului, dar, în egală măsură, urmează într-adevăr niște schimbări pe care le simțim. Vedem cumva că lumea a luat-o razna din punctul acesta de vedere, dar ce ar însemna concret și cam care să fie perioada de timp? Adică, să ne speriem că în 2-3 ani sau e o chestiune de 20-30 de ani? Antonia Colibășanu: Nu cred că trebuie să ne speriem. Nu cred că vorbim de o perioadă de timp de 2-3 ani, cred că vorbim de un deceniu. Cred că deja suntem în aceast deceniu, adică el a început puțin înaintea perioadei pandemice și continuă acum. Cristina Cileacu: Înainte să ne dăm noi dăm seama. Antonia Colibășanu: Exact. Faptul că resimțim înseamnă că probabil suntem spre finalul procesului. Destructurarea înseamnă o adaptare. Adică, până la urmă, noi am trăit într-un context în care am avut încredere în fenomenul instituțiilor internaționale, fără să ne dăm seama că această încredere a survolat încrederea în instituțiile naționale. Adică, într-un fel, am realizat că suntem singuri și că nu avem încredere în stat atunci când au apărut crizele multiple de lanțuri de producție, referitor la zona financiară și așa mai departe. Și atunci am transferat încrederea de la instituția internațională către instituția națională, care acum își face treaba, negociază pentru noi, cetățenii statului național, iar noi conștientizăm din ce în ce mai mult lucrul ăsta, dar conștientizarea vine cu un aspect negativ, pentru că lumea noastră nu mai e ceea ce știam noi că e: acea încredere pe care o aveam în soluțiile internaționale. Și atunci adaptarea aceasta înseamnă că vom avea o restructurare, dar nu suntem încă în punctul de restructurare, pentru că nu știm care este obiectivul. Noi vorbim de restructurare la nivelul unei companii, la nivelul unei instituții, atunci când avem niște obiective concrete, pe ideea de ce vrem să rezolvăm. Acum noi nu știm ce vrem să rezolvăm. De aceea folosim termenul de destructurare, Dar nu e de speriat. E o evoluție naturală a sistemului în care noi trăim, a comunității umane care se sprijină mai mult în zona națională, în zona statului, decât se sprijină în zona organizațiilor internaționale. Poate că vom ajunge la un alt tip de organizații internaționale. Este posibil. Cristina Cileacu: Dacă ne întoarcem la China, a fost o declarație recentă a ministrului chinez de externe, care spunea că este mai bine pentru China ca Rusia să fie angajată în războiul din Ucraina. Există vreo șansă, având în vedere toate aceste negocieri pe care Donald Trump le are în vedere, inclusiv cu omologul său chinez, să convingă China, care să se implice mai mult în a ajunge la un acord de pace? Antonia Colibășanu: Cred că da. Eu traduc ceea ce a spus ministrul de externe chinez un pic altfel, în sensul în care nu cred că își dorește neapărat Beijingul ca Rusia să fie în război ca atare, ci își dorește ca Rusia să nu piardă războiul. Și aici China este pe aceeași punte de înțelegere a situației cu Statele Unite. Are exact aceeași temere: faptul că în momentul în care Rusia va pierde războiul, vom avea instabilitate în Rusia. Aceasta este temerea principală pentru marile puteri ale lumii. Și atunci, gândind în ideea de ce funcționează mai bine pentru mine, să am o Moscova asta stabilă, cu un om cu care pot totuși să vorbesc la telefon sau să am instabilitate, atunci China își dorește totuși să aibă acea Moscova stabilă. Deci, în cadrul negocierilor, din cauza aceasta văd o oportunitate de negociere pe ideea de haide să nu pierzi chiar tot și haideți să menținem stabilitatea în Rusia. Cristina Cileacu: Și cum ar putea Rusia să nu piardă războiul cu Ucraina? Să se ajungă la un fel de înghețare a ceea ce avem în prezent sau ce ar însemna ca rușii să nu piardă, pentru că pare un război din care nu câștigă nimeni. Antonia Colibășanu: Da. Aici vorbim de scenarii și vorbim de cât pierde fiecare de fapt. Probabil că în momentul de față nu se mai poate fără pierderi majore pentru Moscova. Și spun acest lucru tocmai pentru că presiunea pe intern la nivelul Statelor Unite este foarte mare și va trebui să acționeze. Acum, ce înseamnă concret, dacă vorbim despre înghețarea conflictului, acest lucru ar fi o pierdere pentru noi, pentru Europa. Ar fi o pierdere pentru Ucraina, în mod clar. Dacă vorbim de menținerea Crimeii de facto și de jure, pentru că cele două sunt elemente separate, sub controlul Moscovei, iară o pierdere majoră dacă ea rămâne de facto sub controlul Rusiei și o pierdere și mai mare dacă va deveni de jure sub controlul Moscovei. Nu cred că acest lucru se poate. Cred că este imposibil în momentul de fapt de față, pentru că America înțelege cam care sunt implicațiile pentru tot ce înseamnă comerț, dacă vreți, la nivelul Mării Negre și plecând de acolo, tot ce înseamnă stabilitate. Din nou, obsesia stabilității în Europa pentru interesul american. Și din cauza asta nu se poate. Acum, scenariul cel mai negativ este acest lucru. Scenariul pe plus ar fi acela de menținere a unei discuții, chiar dacă nu vorbim despre un conflict înghețat în absența trupelor beligerante pe teritoriu, vizavi de ce înseamnă relația cu Ucraina pe mai departe. Adică Ucraina, membră NATO, Ucraina membră în Uniunea Europeană. Care sunt aspectele care chiar deranjează Rusia? Aspecte comerciale, aspecte economice, aspecte de interes politic și așa mai departe. Asta ar fi plusul nostru major, să zic așa. Probabil însă, ca întotdeauna, vom avea o linie de mijloc în care nu vom avea nici teritorii complet pierdute din Ucraina către Rusia, dar nu vom avea nicio înțelegere vizavi de tot ce înseamnă interesele naționale, economice, comerciale, politice, pe Ucraina în următorii ani. Și atunci va fi o gestionare a păcii, vom avea o perioadă de gestionare a păcii, de mulți ani. Asta cred că va fi, dar încă o dată este efectiv o presupunere. Este un scenariu și este o presupunere cumva și din modul în care se desfășoară în momentul de față negocierile. Cu toate presiunile acestea care apar inclusiv în mediul public. Cristina Cileacu: Și dacă vorbim despre interese aici, în zonă, desigur, noi suntem graniță NATO, suntem și țara care are avantajul de a avea ieșire la Marea Neagră și o mare porțiune, cea mai mare porțiune din Dunăre, de pe teritoriul european. Știm să folosim aceste avantaje, pentru că și alții din jur, inclusiv rușii, sunt interesați de aceste două aspecte geografice, să le spunem, dar strategice în realitate. Antonia Colibășanu: Cred că învățăm în fiecare zi, Nu cred că știm. Cred că nici rușii nu știu în totalitate exact ce înseamnă Marea Neagră, momentul de față și asta nu e un lucru rău, însă cred că trebuie să învățăm foarte repede cum să folosim avantajele geografiei. Suntem pe flancul estic, suntem cea mai importantă țară pe Dunărea de Jos și în momentul de față există cumva această oportunitate a investițiilor în infrastructură, care merge inclusiv către infrastructura critică, aceea fundamentală pentru mobilitatea militară, de tipul autostrăzilor, de tipul podurilor, de tipul căilor ferate. Sigur, și pe zona de securitate energetică și securitate cibernetică, însă noi mai avem de lucrat pe zona fundamentală a mobilității. Cristina Cileacu: La partea fizică, da. Antonia Colibășanu: Partea fizică. Și atunci cred că trebuie să asigurăm un pic mai multă gândire strategică în următoarele luni, nu vorbesc de ani aici, pentru a ne da seama ceea ce e esențial să facem în ideea în care trebuie să ne securizăm de data aceasta coasta pe Marea Neagră, trebuie să ne securizăm litoralul și avantajul nostru comercial și economic care vine din povestea asta. Concret, investiții strategice pe Dunăre, unde putem să lucrăm în momentul de față cu țările de pe litoralul Dunării, pentru că din 2024 Rusia nu mai este membru în Comisia Dunării. Un aspect politic extrem de important pentru orice proiect care se desfășoară pe zona dunăreană și, în același timp, trebuie să gândim cum să ne conectăm mai bine cu Bulgaria, cum să ne conectăm mai bine infrastructura internă, astfel încât să asigurăm mobilitatea militară și creșterea economică. Avem coridoare prin care noi ajutăm în momentul de față Ucraina. Tronsonul pe care am venit la dumneavoastră astăzi de dimineață, București-Giurgiu, este extrem, extrem de aglomerat, inclusiv din cauza sau datorită faptului că România a înțeles că trebuie să profite, un cuvânt urât, dar extrem de real şi să ajute, un cuvânt bun, de data aceasta, pozitiv, Ucraina pentru interesul comercial. Însă, dacă încercăm să ne ajutăm și pe noi, bine ar fi să prioritizăm construcția de autostradă, construcția de pod nu știu, asta știu specialiștii. Însă ar fi bine să ne uităm la ceea ce ne aduce beneficii și la ceea ce ne asigură, inclusiv apărarea. Astfel de aspecte se mai găsesc prin țară, trecerea Munților Carpați. Sunt Aceste două aspecte sunt doar două elemente cu care ne lovim de fiecare dată pe exercițiile militare NATO, de exemplu, că acolo chiar avem... Cristina Cileacu: Mobilitatea e un mare dezavantaj... Antonia Colibășanu: Exact. Şi avem concret, elemente reale din teren care reies ca aspecte pe care trebuie să le cumva, susținem în următoarele luni. Și de ce spun luni? Pentru că, fiind pe graniță, timpul nostru și oportunitatea, fereastra aceea de oportunitate. Cristina Cileacu: Se poate și închide. Antonia Colibășanu: Se poate închide destul de repede. Cristina Cileacu: Și ce înseamnă această fereastră închisă? Înseamnă că nu mai suntem, să spunem interesanți, să folosim acest cuvânt pentru aliați, că ne pot ocoli. Care să fie variantele? Pentru că în mod sigur vor fi aceste variante. Antonia Colibășanu: Nu știu dacă ne pot ocoli. Interesanți noi vom continua să fim, pentru că, vorba aceea, geografia tot e interesantă. Cristina Cileacu: Așa e harta. Antonia Colibășanu: Așa e harta, însă oportunitățile vin din ceea ce pui ca valoare. Ce câștigi tu din mobilitatea militară? Pentru că nu e vorba doar de asigurarea mobilității militare, e vorba de asigurarea unui avantaj competitiv din asta. E vorba de creșterea economică cu care toată lumea în momentul de față are o problemă, că ea nu prea există. Și trebuie să corectăm lucrurile extrem de rapid. Asta e o cale prin care am putea să corectăm lucrurile extrem de rapid, pentru că fluxurile comerciale există, există trafic, n-avem niciun interes să rerutăm noi în altă parte, pentru că alții s-ar putea să fie mai rapizi și să găsească unele căi să construiască acele coridoare de transport prin care comerțul ne poate ocoli, chiar dacă militarul nu poate să ne ocolească. Despre asta e vorba. Cristina Cileacu: Să sperăm că se va ajunge la această concluzie și la factorul decizional și să profităm într-adevăr de această avand acest avantaj pe care chiar și NATO l-a scos în evidență la summit-ul recent de la Haga, și anume investițiile în infrastructura duală. Antonia Colibășanu, vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție.