Direcția în care a evoluat războiul din Gaza arată că Benjamin Netanyahu a ținut mereu cont de cerințele extremei drepte fără ajutorul căreia premierul israelian nu ar fi putut rămâne la putere. Astfel, Netanyahu a subminat efortul de război al Israelului și a distrus reputația internațională a țării sale pentru a-i satisface pe extremiștii de dreapta, care ar dori anexarea Fâșiei Gaza, iar evenimentul care ilustrează cel mai bine acest lucru este catastrofa umanitară în plină desfășurare din enclava asediată, se arată într-o analiză The Atlantic. Când Netanyahu s-a întors la putere în 2022, după o perioadă scurtă de exil politic, el a reușit acest lucru cu sprijinul unora dintre cele mai extremiste facțiuni din istoria Israelului. 14 din cei 64 de parlamentari ai coaliției sale veneau din partide conduse de doi lideri care nu își ascund sub nicio formă aversiunea față de palestinieni: Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich. Ben-Gvir, un discipol al rabinului Meir Kahane, care a cerut expulzarea cetățenilor israelieni de etnie arabă și al cărui partid a fost interzis pentru radicalism, a fost acuzat și condamnat pentru sprijinirea terorismului și incitare la rasism. Smotrich a susținut segregarea evreilor și arabilor în maternitățile din Israel și le-a spus colegilor săi arabi din parlament că sunt „inamici” care au ajuns acolo „dintr-o greșeală”. Ambii politicieni și-au exprimat simpatia față de coloniștii israelieni care atacă așezările palestiniene din Cisiordania ocupată și își doresc anexarea acestui teritoriu și a Fâșiei Gaza și expulzarea palestinienilor care trăiesc acolo. Ben-Gvir și Smotrich au ajuns miniștri în noul guvern al lui Netanyahu pentru că premierul israelian a avut nevoie disperată de susținerea lor pentru a rămâne la putere. Israelul a avut mai multe opțiuni la dispoziție pentru a le oferi palestinienilor din Gaza ajutor umanitar. Armata ar fi putut crea încă de la începutul războiului un nou mecanism de livrare a ajutoarelor umanitare pentru civilii din Gaza prin organizarea unor centre de distribuție separate de cele administrate de Agenția Organizației Națiunilor Unite de Ajutoare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA), organizație despre care Israelul a spus că a fost infiltrată de Hamas. Alternativ, Israelul ar fi putut „inunda” Gaza cu atât de multe ajutoare umanitare încât gruparea Hamas nu ar fi putut să revândă hrana la prețuri mult mai mari pentru a profita de pe urma crizei. Realistic vorbind, Israelul nu avea nicio șansă să îi înfometeze pe militanții Hamas pentru a-i forța să iasă din fortărețele subterane în care s-au ascuns fără ca mai întâi să înfometeze întreaga populație civilă a enclavei pe care grupul o folosește drept scut uman. Israelul a ales să permită UNRWA să își continue operațiunile limitate în Fâșia Gaza, impunând însă blocade totale pe perioade lungi de timp, atunci când apăreau rapoarte privind deturnarea ajutoarelor umanitare. Sistemul pe care Israelul și SUA au încercat să îl organizeze în luna mai – Fundația Umanitară din Gaza – a eșuat în cel mai groaznic mod: atât trupele israeliene, cât și membrii Hamas au ucis palestinieni care încercau să ajungă la noile locuri de distribuție, iar prețurile alimentelor au explodat în enclava palestiniană, ceea ce a dus la criza umanitară care continuă până azi. Extremiștii din coaliția lui Netanyahu au cerut ca populația palestiniană să „emigreze voluntar” din Gaza și au propus ca ajutoarele umanitare să fie complet oprite pentru a-i forța pe palestinieni să părăsească acest teritoriu. „Singurul mod de a câștiga războiul și de a aduce înapoi ostaticii este să oprim complet ajutorul umanitar, să cucerim toată Fâșia Gaza și să încurajăm emigrarea voluntară”, a scris Ben-Gvir pe rețelele sociale. Fiecare pas pe care Netanyahu l-a făcut în războiului din Gaza a avut un scop dublu: îndeplinirea obiectivelor militare și, totodată, susținerea planurile extremei drepte. În realitate, însă, urmărirea celor două scopuri în același timp este incompatibilă cu un război just și dus la capăt cu succes: este imposibil să livrezi ajutoare umanitare și să le blochezi în același timp sau să conduci o operațiune limitată împotriva Hamas ca să eliberezi ostaticii și să porți un război de cucerire. Cu cât conflictul a durat mai mult, cu atât mai clar a devenit faptul că procesul decizional al lui Netanyahu a fost compromis. Inițial, liderul israelian era presat de administrația Biden, ministrul apărării Yoav Gallant și partenerul său de coaliție Benny Gantz. Însă, Gantz a părăsit coaliția în iunie 2024, Biden a fost înlocuit de Donald Trump după alegerile din noiembrie, iar Netanyahu l-a demis pe Gallant fix în ziua în care Trump a câștigat cursa pentru Casa Albă. Apoi, chiar președintele american a fost cel care a propus expulzarea populației palestiniene din Gaza pentru a construi „Riviera Orientului Mijlociu”. Rezultatul este că singura presiune asupra lui Netanyahu în acest moment vine din partea extremei drepte. Aceștia conduc practic strategia de război a premierului fără să respecte dorința majorității în Israel, care se opune colonizării Fâșiei Gaza și susține semnarea unui acord privind eliberarea ostaticilor și încheierea războiului. Hamas a ales să lanseze atacul din 7 octombrie știind că va provoca un răspuns devastator din partea Israelului. Militanții au ales să țină ostaticii în temnițe subterane și în condiții inumane, să se ascundă în spatele populației civile din Gaza și să fure ajutoare umanitare destinate civililor ca să își țină în viață mașinăria mesianică de război. Dar și Netanyahu are libertatea de a alege cum să răspundă în fața acestor realități. Premierul israelian a ales deja calea pe care dorește ca Israelul să o urmeze, iar palestinienii și israelienii sunt cei ce vor continua să plătească prețul deciziilor sale cât timp liderul țării nu își va schimba strategia.