Accident grav pe Drumul Comunal 105 din satul Danceu
Un accident de circulație a avut loc pe Drumul Comunal 105 în satul Danceu, comuna Jiana. Un bărbat de 61 de ani a pierdut controlul volanului în timp ce conducea cu viteză. Potrivit surselor, autoturismul său a lovit mai întâi un capac de canalizare, după care a intrat într-un cap de pod, ricoșând apoi în poarta unei gospodării.
Conform informațiilor, bărbătul se afla singur în mașină. Până la sosirea echipajelor de intervenție, acesta a fost extras din vehicul de către cetățenii din sat. La testarea cu etilotestul, rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma impactului, bărbatul a suferit răni și a fost transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale. De asemenea, s-au recoltat probe biologice pentru a determina alcoolemia din sânge.
La fața locului s-au deplasat echipe de pompieri și poliție pentru a efectua cercetări. Accidentul a dus, de asemenea, la avarierea gravă a autoturismului, iar autoritățile au constatat și scurgeri de combustibil.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail