Sute de intervenții gestionate de pompierii vrânceni în luna aprilie
Inapoi

Sute de intervenții gestionate de pompierii vrânceni în luna aprilie

Postat pe 16 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Actualitate
Stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, descarcerarea, salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol, asanarea terenurilor de muniție rămasă neexplodată reprezintă doar câteva exemple, dintre cele 676 de misiuni desfășurate de salvatorii vrânceni, în decursul lunii aprilie. Astfel, echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale, în 364 de cazuri. Cele mai multe solicitări au fost preluate de paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani (158 cazuri), urmând apoi Secția de Pompieri Adjud (95 cazuri), Stația de Pompieri Panciu (67 cazuri) și Secția de Pompieri Vidra (44 cazuri). De asemenea, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea a 90 de incendii, din care 53 la vegetație uscată, mărăciniș, vegetație ierboasă înaltă și litieră și 37 la gospodăriile populației, principalele cauze fiind: foc deschis în spații deschise; instalații electrice defecte; coș, burlan de fum defect sau necurățat, fumatul. Totodată, echipajele de descarcerare au intervenit în 4 misiuni, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. Concomitent cu misiunile desfășurate pentru stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au mai acționat în: 39 situații privind asistența persoanelor, deblocări de uși, înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, asigurare/supraveghere a zonelor pentru prevenirea situațiilor de urgență, 4 misiuni de sprijin la intervenție, 9 misiuni pirotehnice, 5 misiuni pentru salvarea animalelor din medii ostile vieții și 18 alte intervenții. Totodată, au fost desfășurate 93 de activități de recunoaștere în teren și 6 exerciții cu forțe și mijloace în teren, care au vizat pregătirea și perfecționarea deprinderilor pentru executarea misiunilor. În 15 cazuri, echipajele pompierilor au fost întoarse din traseu, 6 deplasări s-au efectuat fără a mai fi necesară intervenția salvatorilor, iar 9 solicitări s-au dovedit a fi alarme false. De asemenea, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) au intervenit, independent și în cooperare cu serviciile profesioniste pentru situații de urgență (ISU) în 27 de cazuri. Pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, dinamica evenimentelor din teren, fiind atent monitorizată de Centrul Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns și asigurarea cooperării permanente cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență, cu operatorii de utilități publice, precum și cu Serviciile Voluntare/Private pentru Situații de Urgență (SVSU/SPSU), cărora le mulțumim pentru buna colaborare. Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență̆ pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată, gratuit, din App Store și Google Play. (Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea)
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Elena Udrea, eliberată condiționat / Procurorii ar putea contesta decizia instanței

Judecătoria Ploiești a decis eliberarea condiționată a foseti ministre a Turismului, Elena Udrea, condamnată pentru fapte de corupție. Pe 24 iunie 2025, Comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Târgșor a admis cererea Elenei Udrea de eliberare condiționată. Decizia de astăzi a instanței poate fi contestată de procurori în maxim 3 zile. Elena Udrea se afla încarcerată la Penitenciarul Târgșor. Ea fusese condamnată la o pedeapsă de 6 ani de .

Actualitate

Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna mai: amenzi, confiscări de material lemnos și proiecte de împădurire

În luna mai 2025, Garda Forestieră Focșani a desfășurat o activitate susținută pe mai multe fronturi – de la controale în teren și sancționarea neregulilor până la promovarea proiectelor de împădurire. Datele centralizate arată o implicare constantă în protejarea pădurilor și a fondului cinegetic din județele arondate. Astfel, pe linia respectării regimului silvic, personalul instituției a efectuat 123 de controale soldate cu aplicarea a 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare .

Pagina de facebook

-
-

Recente din vrancea

-
-

20:39

Patru persoane reținute pentru proxenetism, în urma perchezițiilor de astăzi

Patru persoane, suspectate că ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin închirierea unor imobile, contra unor sume de bani, au fost reținute pentru 24 ore sub aspectul comiterii infracțiunii de proxenetism în formă continuată.
Image Description

16:15

Elena Udrea, eliberată condiționat / Procurorii ar putea contesta decizia instanței

Judecătoria Ploiești a decis eliberarea condiționată a foseti ministre a Turismului, Elena Udrea, condamnată pentru fapte de corupție. Pe 24 iunie 2025, Comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Târgșor a admis cererea Elenei Udrea de eliberare condiționată. Decizia de astăzi a instanței poate fi contestată de procurori în maxim 3 zile. Elena Udrea se afla încarcerată la Penitenciarul Târgșor. Ea fusese condamnată la o pedeapsă de 6 ani de
Image Description

15:15

Adolescent lovit de mașină la Câmpuri! Băiatul se afla pe bicicletă!

Potrivit informațiilor poliției, accidentul s-a produs astăzi, la ora 13.35. Polițiștii din Câmpuri au fost sesizați prin 112 de evenimentul rutier în care a fost implicat un minor în vârstă de 14 ani.
Image Description

14:21

Activitatea Gărzii Forestiere Focșani în luna mai: amenzi, confiscări de material lemnos și proiecte de împădurire

În luna mai 2025, Garda Forestieră Focșani a desfășurat o activitate susținută pe mai multe fronturi – de la controale în teren și sancționarea neregulilor până la promovarea proiectelor de împădurire. Datele centralizate arată o implicare constantă în protejarea pădurilor și a fondului cinegetic din județele arondate. Astfel, pe linia respectării regimului silvic, personalul instituției a efectuat 123 de controale soldate cu aplicarea a 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare
Image Description

13:49

Secția de Pompieri Adjud, la jumătate de secol de activitate

Astăzi, marcăm un moment deosebit de important în istoria Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea – aniversarea a 50 de ani de la înființarea Secției de Pompieri Adjud. Este un prilej de sărbătoare, dar și de profundă recunoștință. De o jumătate de secol, pompierii militari din Adjud au fost în prima linie a intervenției, răspunzând cu devotament și curaj la fiecare apel de ajutor. Fie că
Image Description

Recente din Romania

-
-

06:18

- Bistrita - Biserica de la Coroana organizează ateliere de vacanță pentru 50 de copii

“Bucuria de a trăi vacanța în Biserică!” se numește evenimentul care va fi organizat la Biserica de la Coroana în perioada 21-25 Iulie pentru 50 de tineri. Aceste activități vor include dialoguri duhovnicești, cateheze, exerciții de cunoaștere, ateliere practice: brățări, semne de carte, flori de hârtie, pictură, quiling, atelier sportiv, teatru, lectură, cântece la chitară, jocuri etc. ”Ne dorim ca tinerii să cunoască bucuria de a trăi în Biserică unde
Image Description

06:15

- Bistrita - O comună din județ se confruntă deja cu lipsa apei. Apel la solidaritate

“Traversăm o perioadă dificilă în ceea ce privește alimentarea cu apă în comună. Din cauza consumului excesiv, am ajuns în situația neplăcută în care mulți dintre vecinii și consătenii noștri nu mai au apă deloc – nici pentru spălat, nici pentru igiena personală de bază”, a transmis Primăria Rebra. Ca urmare, administrația locală a făcut un apel la solidaritate și bun simț și i-a rugat pe oameni să folosească apa
Image Description

06:06

- Constanta - Preotul Andrei Salomia, dezvoltator imobiliar în Năvodari, așteaptă vești din instanță! Prefectul cere anularea unui PUZ pentru o nouă investiție

Recent, judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au stabilit data la care va începe procesul deschis de prefect pentru anularea PUZ-ului pentru terenul preotului Andrei Salomia. Astfel, potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, prima înfățișare în proces este programată să se desfășoare la data de 27 noiembrie 2025, de la ora 12.00. Cazul se află pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
vrancea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul vrancea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete