Sărbătoarea de Sânziene și tradițiile ei
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Această sărbătoare are legături religioase cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Aducerea Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dar își are originile într-un cult solar străvechi. Probabil, denumirea provine de la Sancta Diana, zeița pădurilor. Sânzienele erau recunoscute, încă din vremea lui Cantemir, ca ființe fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe.
În credința populară, Sânzienele sunt considerate femei frumoase, preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse în pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate, oamenii din munți să se fi întâlnit la momente solstitiale sau echinoctiale pentru a împlini ritualuri dedicate Soarelui. Megaliții din Munții Călimani, unde s-au descoperit însemne solare, pot fi mărturii ale acestor ritualuri.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie. Ele cântă și dansează, aduc roade în holde, sporesc fecunditatea femeilor căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu florile de leac și miros și vindecă bolile oamenilor. Spre deosebire de Rusalii, considerate aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Totuși, pot fi și foarte periculoase, lovindu-i pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", stârnind vijelii și aducând grindină.
În ajunul sau în ziua de Sânziene existau practici și obiceiuri de divinație pentru aflarea ursitului și a norocului în gospodărie. Dimineața, înainte de răsărit, oamenii adunau buchete de Sânziene, pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera că persoana va trăi mult dacă coronița rămânea pe acoperiș, sau că va muri repede dacă aceasta aluneca sau cădea.
Fetele strângeau flori de Sânziene și le puneau sub pernă pentru a-și visa ursitul. În unele zone, ele își făceau coronițe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care urma. Gospodarii încercau să afle norocul la animale, agățând cununi de Sânziene la colțul casei orientat spre răsărit. Dacă a doua zi găseau păr de animal sau pene de pasăre în coronițe, anul se anunța bun pentru acestea.
Florile culese de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și apoi păstrate pentru diverse ritualuri magice. Sărbătoarea de Sânziene, marcând mijlocul verii, era considerată momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Oamenii își legau tulpini de cicoare în jurul taliei pentru sănătate și succes în muncă. Fetele se spălau pe cap cu fiertură de iarbă mare pentru a fi plăcute feciorilor. Pentru sănătate, femeile făceau scăldătoare rituale în ape curgătoare, iar pentru fertilitate, se tăvăleau dezbrăcate în roua dimineții înainte de răsăritul soarelui. Pentru alungarea spiritelor malefice, se aprindeau focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, însoțite de buciumări și strigăte în jurul focurilor.
În concluzie, Sânzienele reprezintă o tradiție bogată, plină de obiceiuri și rituri vechi, care au supraviețuit până în zilele noastre, aducând un farmec aparte acestei perioade a anului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
