Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că „erau ca zăpada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, căci „zăpada” nu a fost topită de „soarele” din El. Amintim că firea umană și dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în Hristos. Scimbarea la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.