Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos își descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune „Și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veșmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre veșmintele Sale, menționează că „erau ca zăpada”, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, căci „zăpada” nu a fost topită de „soarele” din El. Amintim că firea umană și dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit în Hristos. Scimbarea la Față a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena zidește o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menționată în documente din prima jumătate a secolului al V-lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Față s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulțumire pentru biruința creștinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc joi Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul şi considerată a marca despărţirea de vară. Sărbătoarea comemorează momentul în care Iisus Hristos, pe Muntele Tabor, s‑a arătat apostolilor Petru, Iacov și Ioan într-o lumină dumnezeiască — fața Lui strălucea ca soarele, iar veșmintele deveniseră albe ca lumina sau zăpada. Alături de El au apărut
.
În această săptămână, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), se desfășoară acțiunea SPEED, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Polițiștii rutieri acționează pe raza județului Vrancea, cu prioritate pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare
.
Operatorul dronei, sergent major Cosmin Cosma, de la ISU Vrancea, a observat o gospodărie ascunsă între doi versanți abrupți – invizibilă de la sol. Acolo locuiau doi bătrâni, de 77 și 70 de ani, a căror casă fusese afectată de viitură. Fără semnal, fără acces facil, fără șanse de a cere ajutor. Cosmin a luat legătura cu ei direct prin sistemul audio al dronei. Aflând ce le lipsea – alimente,
.
O gospodărie ascunsă între versanți. O dronă. Doi oameni. O misiune cu suflet. În timpul unei misiuni de monitorizare aeriană, efectuată în urma inundațiilor din zona Broșteni, județul Suceava, imaginea unei gospodării izolate a apărut pe ecranul operatorului de dronă. Așezată între doi versanți abrupți, casa nu ar fi putut fi observată cu ochiul liber de la sol. Doar zborul dronei a făcut posibilă descoperirea ei. Acolo locuiau doi vârstnici,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.