Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat că programul ”Rabla” se va relua, cel mai probabil de la 1 septembrie. Bugetul acestui program va fi doar de 200 de milioane de lei, de trei ori mai mic decât cel propus în luna iunie, atunci când ar fi trebuit să înceapă. ”Avem voucherele pentru termice, pentru hibrid, care sunt relativ mici, acolo nu se va modifica valoarea voucherului, în schimb, pentru maşinile electrice, unde valoarea vocuherelor era de 37.000 de lei, este un voucher pe care bugetul statului pur şi simplu nu-l mai suportă, va trebui să facem nişte ajustări să-l coborâm.”, a precizat Diana Buzoianu, la TVR. Ministra Mediului a anunțat că programul ”Rabla” va fi lansat imediat ce va fi finalizat programul 2 de măsuri fiscale al Guvernului, care va stabili concret şi noul buget. „Vom face o modificare simplă, prin ordin, la Ghidul pentru Programul Rabla, cel cu modificarea valorii. Deci asta va fi o modificare relativ uşor de pus în practică. Nu se va modifica nimic tehnic din platformă (…) noi sperăm să dăm drumul cât mai rapid posibil, imediat după planul al doilea de măsuri”, a explicat Diana Buzoianu.
La data de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 58 de ani, din comuna Vulturu. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu, în formă continuată. În perioada ultimelor șase luni,
.
La data de 21 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 58 de ani, din comuna Vulturu. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție și a ordinului de protecție provizoriu, în formă continuată. În perioada ultimelor șase luni,
.
Astăzi, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști rutieri, au desfășurat o activitate de informare și prevenire la Benzinăria Petrom de pe strada Cuza Vodă din municipiul Focșani, în cadrul campaniei naționale „Safe summer”. Acțiunea a avut ca scop promovarea unui comportament responsabil în rândul conducătorilor auto și al celorlalți participanți la trafic, precum și prevenirea incidentelor specifice sezonului estival. Pe parcursul activității, polițiștii
.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară, în această perioadă, acțiuni de control la nivel național, în contextul sezonului turistic de vară. Rezultatele înregistrate în ultimele două săptămâni, în intervalul 07 – 20 iulie 2025, reflectă intensificarea acestor măsuri și eficiența intervențiilor desfășurate în teren. Obiectivul principal al acțiunilor este protejarea sănătății publice, în condițiile în care numărul crescut de turiști determină o activitate intensificată în sectorul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.