Joi, 18 iulie, ora 19:30, ne revedem pentru o ediție cu totul specială a alergărilor de grup Share Your Run Focșani! De această dată, ne va fi alături o sportivă care a pus România din nou pe harta gimnasticii internaționale: Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de Vară Paris 2024, în echipa României de gimnastică artistică și de asemenea multiplă campioană europeană de juniori, medaliată la toate aparatele, și una dintre cele mai promițătoare gimnaste ale lotului național de senioare! În 2020, a obținut 6 medalii de aur la Campionatul European de Gimnastică Artistică pentru Junioare. În 2022, a fost finalistă la sol și bârnă la Campionatul Mondial de la Liverpool și a reprezentat România cu demnitate și grație în marile competiții mondiale. Alături de ea va fi și antrenoarea Dana Trandafir, cea care o susține pas cu pas în drumul spre performanță. Prezența Anei nu este doar o onoare – este o inspirație. Pentru că dincolo de talent, ceea ce o definește este perseverența, munca și caracterul – exact valorile pe care le promovăm în comunitatea Share Your Run. De ce să vii? – Pentru a face mișcare într-un mediu prietenos și deschis, – Pentru a cunoaște o campioană adevărată, – Pentru a simți energia unei comunități care crește frumos, ediție după ediție.
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a anunțat miercuri seară o serie de modificări importante la Legea apărării naționale, una dintre cele mai notabile fiind introducerea unei noi forme de voluntariat militar. Proiectul, aflat în prezent pe circuitul de avizare interministerială, prevede sesiuni de pregătire militară de patru luni pentru cetățenii care doresc să se alăture, pe bază de voluntariat, rezervelor Armatei Române. După finalizarea acestor sesiuni, participanții vor deveni rezerviști, cu
.
O primă decizie a instanței într-un dosar care îl vizează pe fostul primar al orașului Mărășești, Valerică Chitic. Judecătoria Panciu l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni de închisoare cu executare. ”… dispune revocarea amânării aplicării pedepsei dispusă prin 111/18.07.2019, dosar 723/275/2017, al Judecătoriei Panciu, definitivă prin decizia penală nr. 1321/A/19.11.2019 a Curţii de Apel Galaţi. Repune în individualitatea ei pedeapsa stabilită prin această sentinţă, respectiv
.
Alături de alte județe din țară, Vrancea intră în cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată începând de astăzi, ora 15.00 și până vineri la ora 03.00.
.
Ministerul Apărării Naționale pregătește o formulă de voluntariat în armată, care să asigure rezerva de militari voluntari în caz de necesitate. Propunerea vizează o sesiune de pregătire de 4 luni pentru militarii voluntari. „Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni, mulți tineri care intră în sistem. Însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm și la ce o să se întâmple peste 10-15 ani.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.