Index salarial eJobs: Peste o treime dintre angajații din construcții au salarii cuprinse între 4.500 și 7.000 de lei. Media netă în domeniu este de 5.000 de lei pe lună
Peste 11.000 de joburi au fost postate de angajatorii din construcții de la începutul anului și până acum, acesta fiind al șaselea cel mai activ angajator din economie, după domenii precum retail, servicii, call center / BPO, industria alimentară și turism. Din această listă, însă, este și domeniul care plătește cel mai bine, media salarială netă în industrie fiind de 5.000 de lei pe lună, potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs. „Nevoia de candidați pentru sectorul construcțiilor este mare pe tot parcursul anului, însă în sezonul cald crește odată cu numărul proiectelor, dar și pe fondul faptului că vedem mai mulți muncitori care pleacă la muncă în străinătate. Este, chiar și în afara acestui aspect, un domeniu cu o rată mare de fluctuație, astfel încât angajatorii au nevoie să recruteze permanent. Tocmai de aceea sunt și printre cei care apelează cel mai des la soluția importului de personal din Asia”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Cu o medie salarială netă de 5.000 de lei, cei care lucrează în construcții sunt plătiți la un nivel similar cu angajații din inginerie, petrol / gaze sau crewing / casino și peste cei din domenii precum financiar, administrativ / logistică, producție, auto sau resurse umane. Cele mai mari medii salariale din industrie au fost înregistrate pentru pozițiile de diriginte de șantier (6.600 de lei net), inginer de instalații (6.000 de lei), inginer proiectant (6.000 de lei), inginer construcții (6.000 de lei), inginer electrician (5.500 de lei), specialist achiziții (5.200 de lei) sau proiectant de instalații (5.200 de lei). Cele mai mici salarii, pe de altă parte, au reieșit din datele introduse de cei care lucrează pe următoarele poziții: sudor (4.000 de lei), tehnician (4.000 de lei) instalator (4.100 de lei), contabil primar (4.500 de lei), reprezentant tehnic (4.500 de lei). Un muncitor în construcții câștigă în medie 4.300 de lei, iar un lăcătuș 4.400, după cum arată datele Salario. Acești indicatori reprezintă medii nete, la nivel național, pentru toate județele și nivelurile de experiență. „Vedem o creștere a nevoii de candidați care au între 2 și 5 ani de experiență în domeniu, însă, alături de ei, cei mai căutați sunt muncitorii calificați și necalificați. Pentru a-i atrage, angajatorii nu doar că le pun la dispoziție diverse facilități și beneficii, ci sunt dispuși să le ofere și salarii mari doar pentru a bate palma pentru o perioadă mai lungă de timp”, mai spune Roxana Drăghici.
De la începutul acestui an, Garda Națională de Mediu (GNM) a trecut la acțiune pe linia traficului ilegal de deșeuri, odată cu intrarea României în spațiul Schengen. În primele șase luni, instituția a desfășurat peste 3.400 de controale și a aplicat sancțiuni de peste 2.500.000 de lei, semnalând un efort serios de combatere a acestui fenomen transfrontalier. Traficul de deșeuri, sub lupă Controlul și interzicerea transporturilor ilegale de deșeuri au
.
În perioada 4 – 6 iulie, jandarmii vrânceni și jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, împreună cu poliţişti, pompieri, poliţişti locali şi cadre ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică la evenimentele cultural artistice ocazionate de „ Zilele Municipiului Focşani”, ce se vor desfășura pe platoul Târgului Auto din zona Obor. Forţele angrenate în gestionarea ordinii publice vor lua
.
A șasea ediție FIDELIS din 2025, ce se va desfășura între 4-11 iulie, vine cu dobânzi de până la 8,25% la emisiunile în lei și de până la 6,30% la cele în euro. „Pe parcursul anului 2025 evoluția emisiunilor de titluri de stat din Programul FIDELIS demonstrează stabilitatea încrederii românilor în ofertele Ministerului Finanțelor, în colaborare eficientă între sectorul public și cel financiar, în beneficiul celor care doresc să investească
.
Federația Solidaritatea Socială a Muncii își exprimă profunda nemulțumire față de modul în care actualii guvernanți continuă să ia măsuri cu impact major asupra angajaților, fara consultarea reala a partenerilor sociali. Astăzi 04.07.2025, membrii noștrii au declanșat un PROTEST, ca formă de reacție legitimă și solidară în fața unor decizii considerate inechitabile si discriminatorii. Ultimele decizii adoptate fără dialog real, fără analiza de impact și fără transparentă , demonstrează o
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.