1. Guvernul a împrumutat astăzi 3,75 miliarde de dolari și 1,5 miliarde de euro, la o ieșire pe piețele externe rapid după angajarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri de austeritate. Oferta totală a fost foarte ridicată, de 15 miliarde de dolari, din care 9,75 miliarde dolari pentru titlurile în dolari și 4,5 miliarde euro pentru cele în euro (Profit.ro). Costurile de finanţare ale statului au coborât pe 9 iulie la cel mai redus nivel din 2025, în timp ce investitorii au stat la coadă pentru a finanţa România în prima emisiune de eurobonduri a guvernului Bolojan, într-un semnal care arată că măsurile dure ale actualului executiv de a readuce sub control deficitul bugetar sunt validate de pieţele externe. (ZF) 2. România a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, cel de-al treilea cel mai mare preț din UE la energie electrică pe piața spot. România a înregistrat în primul semestru al treilea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE (după Irlanda și Italia), prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, 109,74 euro/MWh, fiind cu aproape 33 de euro sau 43% mai mare decât cel raportat pentru aceeași perioadă a anului trecut, de 76,78 euro/MWh. (Profit.ro) 3. Comerțul alimentar din România a trecut pragul de $40 de miliarde anul trecut, pe fondul inflației, arătă o analiză a Departamentului pentru Agricultură al SUA. creșterea anuală fiind de aproape 20%. Potrivit Euromonitor, piața totală de retail a ajuns anul trecut la $61,5 miliarde, cu 6,5% peste nivelul din 2023 de $57,7 miliarde. (Economica) 4. Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat, miercuri seară, că se lucrează deja la pachetul doi de măsuri, care se referă la reformă în companiile de stat, el afirmând că există o grabă din acest punct de vedere, pentru că oamenii aşteaptă să dispară inechităţile. (News.ro) 5. Deputatul PSD Claudiu Manta a declarat că „100% PSD nu va vota moţiunea de cenzură inițiată de AUR”, dar partidul ia în considerare un vot de abţinere, el susținând că „în loc de să se taie privilegii şi sinecuri, din păcate a trebui să impozităm pensii, să creştem TVA, iar cu primul pachet de măsuri s-a pus căruţa înaintea boilor”. (Hotnews) 6. Primarul municipiului Chişinău Ion Ceban susţine că interdicţia de intrare în România şi în spaţiul Schengen impusă împotriva sa reprezintă o „răfuială politică” a actualei guvernări de la Chişinău, iar edilul o acuză într-un mesaj video pe preşedinta Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, de guvernământ) că ar utiliza inclusiv instituţiile statului pentru a-l bloca. (News.ro) 7. Acțiunile Nvidia au crescut cu peste 2% miercuri, propulsând compania peste pragul istoric al unei capitalizări de $4000 miliarde, o premieră absolută pe piețele financiare globale. Nvidia devine astfel cea mai valoroasă companie listată din lume, depășind Apple și Microsoft, care atinseseră anterior pragul de $3000 miliarde. (Profit.ro) 8. „E timpul să pleci”, a scris Viktor Orbán miercuri într-o postare însoţită de o imagine a Ursulei von der Leyen ieşind dintr-un cadru roşu, simbolizând plecarea sa politică. Orbán se bucură de problemele politice ale preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înaintea votului de încredere crucial din Parlamentul European programat joi. La rândul său, preşedinta Comisiei Europene a promis mai multă putere pentru regiunile UE într-un efort de a stinge o revoltă parlamentară înainte de votarea moţiunii de cenzură iniţiate de eurodeputatul AUR Gheorghe Piperea. (News.ro) 9. Medicul fostului președinte Joe Biden, Kevin O’Connor, a refuzat să răspundă la întrebările Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, invocând cel de-Al Cincilea Amendament al Constituției SUA (dreptul la tăcere) și confidențialitatea dintre medic și pacient. Președintele republican al comitetului, James Comer, a declarat ulterior că „doctorul a invocat Al Cincilea Amendament când a fost întrebat dacă i s-a spus să mintă despre sănătatea președintelui Biden și dacă acesta este apt să fie președinte al Statelor Unite”. (Digi24)
DRDP Buzău anunță că vineri, 11 iulie, începând ora 12:00, traficul rutier va fi oficial deschis pe noul pod peste râul Buzău, situat în zona Buzău Est, împreună cu nodul rutier care asigură conexiunea cu DN2B spre Brăila – sensurile giratorii de descărcare în DN2B, în zona Buzău Est. Cu o lungime de 1,36 kilometri, noul pod face parte din lotul 1 al Autostrăzii A7 pe segmentul Buzău – Vadu
.
Situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, complet reabilitat cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea, centrul se constituie într-un reper important pentru rețeaua de servicii sociale din județul nostru. Proiectele de modernizare au transformat această locație emblematică într-un spațiu prietenos, adaptat celor mai exigente cerințe terapeutice și educaționale. Valoarea totală a celor două proiecte complementare se ridică la aproximativ 32 milioane de lei, din care 25 milioane de lei provin
.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani instrumentează dosarul de agresiune la adresa primarului comunei Slobozia Bradului, Merlin Ivancea. Procurorii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și de distrugere. Doi inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi procurorii au cerut instanței arestarea preventivă a celor doi, conform comunicatului de mai jos:
.
Noul sens unic anunțat de primărie a fost introdus chiar de astăzi, 10 iulie, pe Aleea 1 Iunie din cartierul Sud, cu scopul de a îmbunătăți fluența traficului și de a preveni blocajele rutiere în zonă.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.