În minivacanța de început de an polițiștii vrânceni s-au aflat la datorie. Câți bani din amenzi merg la bugetul de stat
În minivacanța începutului de an, polițiștii vrânceni au desfășurat 50 de acțiuni punctuale în cadrul operațiunii „Blocada”, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală si contravențională, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, cât și pentru protejarea cetățenilor. Polițiștii au intervenit cu operativitate la peste 230 de solicitări, dintre acestea 197 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. .