În patrimoniul Muzeului Național al Banatului se păstrează garderoba Aurorei Dumbravă, cunoscută și ca Lola, pianistă cu studii la București, directoare a Liceului de Muzică „Ion Vidu” și prezență respectată în viața culturală a Timișoarei. Aurora Dumbravă și-a lăsat amprenta și printr-o colecție vestimentară care respiră povești. Colecția donată muzeului cuprinde 248 de piese. Rochii purtate la baluri unde timpul curgea pe ritm de vals, croieli rafinate lucrate în atelierele timișorene, pantofi Guban care însoțeau pașii eleganți pe străzile orașului, țesături realizate în fabricile României socialiste ce aduceau în garderobă reflexe ale modei europene. „Din această lume delicată se desprinde o rochie aparte. Purtată o singură dată, într-o seară de bal, a rămas apoi închisă în șifonier, împreună cu amintirea unui locotenent chipeș și cu promisiunea unui dans întrerupt. Ani mai târziu, piesa a fost prezentată în expoziția Muze la muzeu, prilej de a readuce în fața privitorilor eleganța unei epoci în care feminitatea avea o aură ritualică. Imaginea se leagă firesc de pantofii Guban din colecțiile muzeului, pantofi care au scris istoria pașilor eleganți din Timișoara și care au definit, pentru generații de femei, ideea de stil autentic. Moda înseamnă memorie, rafinament și felul discret de a-ți scrie biografia prin haine”, au transmis, joi, reprezentanții Muzeului Național al Banatului. Aurora Dumbravă rămâne un reper pentru Timișoara. În hainele ei, timpul a prins contur, iar moda a devenit artă de a trăi frumos, cu eleganță și discreție. Garderoba Aurorei Dumbravă Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
#reACT ON: Weekend prelungit de festival la Verde la Teatru De astăzi, Focșani dă verde la cultură, distracție, educație și voie bună. Începe cea de-a VII-a ediție a Festivalului și aduce patru zile pline de spectacole de teatru diferite, concerte memorabile, ateliere creative și proiecții de film însoțite de discuții care vor provoca publicul la introspecție. Evenimentul promite experiențe diverse și interactive pentru liceeni din comunitate și nu numai, aducând
.
De astăzi, Focșani dă verde la cultură, distracție, educație și voie bună. Începe cea de-a VII-a ediție a Festivalului și aduce patru zile pline de spectacole de teatru diferite, concerte memorabile, ateliere creative și proiecții de film însoțite de discuții care vor provoca publicul la introspecție. Evenimentul promite experiențe diverse și interactive pentru liceeni din comunitate și nu numai, aducând în focus tema #reACT: a avea o reacție la fiecare
.
Pompierii sunt aproape de a lichida incendiul de vegetație uscată de pe raza satului Căiata, comuna Sihlea. Însă reprezentanții ISU Vrancea s-au confruntat și cu o problemă medicală. O femeie în vârstă de 59 de ani, cu hipertensiune arterială, a suferit un atac de panică. Echipajul SMURD, prezent la fața locului, i-a acordat primul ajutor și ulterior, a transportat-o la spital.
.
Guvernul a prorogat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, cu şase luni, de la 1 ianuarie 2026 la 1 iulie 2026, termenele privind aplicarea noilor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale. „Dispoziţiile se referă la aplicarea rovinietei asupra tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România, la aplicarea TollRo – tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a sistemului de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.