Jandarmii și pompierii au salvat trei tineri blocați pe un drum forestier în condiții de ger
Trei persoane au fost salvate după ce autoturismul în care se aflau a derapat pe un drum forestier din zona montană dintre Comandău și Gura Teghii, în condiții de temperaturi extrem de scăzute, de minus 15 grade Celsius, potrivit Jandarmeriei Române. Echipele de intervenție au acționat prompt și au reușit să găsească și să aducă în siguranță persoanele blocate fără a fi nevoie de îngrijiri medicale.